România a obținut victoria în fața naționalei din Kosovo, scor 3-0, după hotărârea anunțată de UEFA în cursul zilei de miercuri, 20 noiembrie.
Totuși, forul european nu ne-a iertat și ne-a amendat drastic din cauza comportamentului etalat de suporteri. Reamintim faptul că trupa lui Franco Foda a părăsit suprafața de joc după ce a acuzat scandări xenofobe din partea fanilor echipei pregătite de Mircea Lucescu. Mai mult, România va avea parte și de un meci cu porțile închise.
Ilie Dumitrescu, după ce UEFA s-a pronunțat în cazul meciului România – Kosovo: „Cred că s-au activat toate incidentele din trecut”
Diferența dintre valoarea totală a penalităților dictate României și cea a amenzilor încasate de kosovari este foarte mare. Noi ne-am ales cu 128.000 de euro de plată, în timp ce federația de la Priștina va avea de achitat suma de doar 6.000 de euro.
Ilie Dumitrescu, fostul mare jucător „tricolor”, a opinat că amenzile venite din partea UEFA au apărut pe fondul problemelor generate de fani în trecut.
În legătură cu rezultatul final al meciului România – Kosovo, actualul analist nu a avut emoții. Dumitrescu a fost sigur că va veni un verdict favorabil pentru formația marelui „Il Luce”.
„Eu n-am avut nicio emoție, dar mi se pare foarte mare amenda. Cred că s-au activat toate incidentele din trecut. 128.000 de euro e suma totală. Noi am fost pedepsiți pentru niște fapte și pentru niște incidente din trecut”, a afirmat Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro
Amenzile primite de România din partea reprezentanților UEFA:
- 50.000 de euro și un meci fără oameni în tribune – din cauza comportamentului xenofob al suporterilor;
- 30.000 de euro – din cauza transmiterii unor mesaje cu tentă politică;
- 9.000 de euro – din cauza faptului că fanii au aruncat cu obiecte pe gazon;
- 4.500 de euro – pentru folosirea materialelor pirotehnice pe Arena Națională;
- 8.000 de euro – pentru folosirea laserelor;
- 12.500 de euro – pentru huiduirea imnului adversarilor;
- 14.000 de euro – din cauza blocării căilor de acces.
FRF a avut un semn de întrebare, după decizia UEFA: „Nu specifică foarte clar”
Așa cum era de așteptat, reacția federalilor ulterior verdictului UEFA a venit. FRF a transmis că forul european nu a specificat cu exactitate dacă România va evolua fără spectatori în următorul meci oficial sau într-un duel de pregătire.
„După ce naționala din Kosovo a părăsit terenul în prelungirile meciului din 15 noiembrie, de pe Arena Națională, deznodământul partidei a fost decis direct de comisia de apel UEFA.
Aceasta a decis, conform articolului 25.01 din regulamentul UEFA Nations League, ca naționala din Kosovo să piardă meciul cu 3-0. De asemenea, federația din Kosovo a fost amendată cu 6.000 EUR pentru comportamentul necorespunzător al echipei.
Și Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu amendă de 50.000 EUR și disputarea următorului meci de pe teren propriu cu porțile închise pentru scandările xenofobe ale suporterilor. UEFA nu specifică în decizie la ce meci, oficial sau amical, va fi aplicată sancțiunea”, se arată în comunicatul FRF.