Florin Talpan, lovitură dură pentru Gigi Becali. Clubul armatei deține încă zece ani „marca Steaua”

Florin Talpan obține o nouă victorie în fața FCSB și a lui Gigi Becali. Juristul clubului armatei a reușit să reînnoiască, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), marca Steaua pe o perioadă de zece ani. Echipa care poartă această stemă se află în liga a doua și nu are drept de promovare nici sezonul acesta.

Florin Talpan aduce marca Steaua încă 10 ani la CSA

Florin Talpan a dat în liniște încă o lovitură rivalilor de la FCSB, cu care se luptă prin tribunale de aproape un deceniu și jumătate. Juristul CSA a reușit să aducă încă zece ani marca Steaua clubului armatei. Este în fapt o acțiune prin care marca celor de la celor de la Steaua București a fost reînnoită la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Iar această decizie este valabilă zece ani, până în anul 2033. Florin Talpan a fost cel care a depus această solicitare la OSIM. Potrivit Legii nr. 84/1998, „înregistrarea unei mărci poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani”, conform Glasului Armatei.

CSA Steaua se află în liga a doua și nu are drept de promovare și a primit și un certificat de reînnoire a mărcii înregistrate.

„Gigi Becali este de rea credință, a pierdut în fața mea toate procesele. A pierdut marca, a pierdut numele, a pierdut palmaresul. Nu va avea niciodată Steaua București, să-și ia gândul de la Steaua. El nu e Steaua, este o echipă care are denumirea FCSB, este înregistrată în satul Mogoșoaia. E o echipă anonimă, anonimă va fi, niciodată nu se va numi Steaua București.

Cât voi fi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, el niciodată nu se va numi Steaua. Să respecte hotărârile pronunțate de către Instanță, pentru că altfel o să aibă probleme. Voi formula plângeri penale la toate autoritățile statului ca să ia măsuri împotriva lui. Nu se poate ca Gigi Becali să nu mai respecte nimic în România!”, spunea Florin Talpan, într-un interviu de acum două luni.

În prezent, la Curtea de Apel, are loc un proces pentru marca Steaua. Clubul armatei a fost decăzut, în anul 2019, din dreptul de a folosi patru mărci, doar că decizia a fost contestată, iar ÎCCJ a trimis acest dosar la Curtea de Apel: termenul este programat pe 6 martie.

Citește și: FCSB vs CSA Steaua. Povestea celui mai răsunător proces din istoria fotbalului românesc

Decizia privind palmaresul a fost stranie. Curtea de Apel a decis că CSA Steaua deține trofeele din perioada 1947 – 1998, iar FCSB din 2003 până în prezent. AFC Steaua – o echipă desființă- rămâne cu palmaresul din perioada 1998-2003. Acești ani, practic, în acest moment, nu sunt deținuți de nimeni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare