Florin Prunea şi Andrei Nicolescu s-au contrat, în direct, pe seama salvării lui Dinamo de la retrogradare. Şeful roş-albilor, pus la colţ!

Dinamo s-a salvat in-extremis de la retrogradare, în urma barajului cu Csikszereda, pe care „câinii” l-au câştigat cu scorul general de 2-0.

Sezonul foarte slab realizat de roş-albi în Superligă l-a descumpănit pe Florin Prunea, care a dat vina şi pe campania de transferuri.

Prunea, reproşuri la adresa lui Andrei Nicolescu

Florin Prunea (55 de ani) i-a amintit lui Andrei Nicolescu că, astă-iarnă, a plecat în concendiu în loc să se concentreze pe munca de la club.

Noi suntem aici ca să spunem că tu ai făcut niște greșeli foarte mari anul ăsta. Iar cea mai mare greșeală a fost că ai plecat în concediu când echipa avea nevoie de tine și de transferuri care să facă din Dinamo o echipă puternică.

A fost o situație grea, sunt convins, ați avut transferurile blocate, ați făcut transferuri pe ultima sută de metri și le-ați făcut foarte repede. Unele, doar foarte puține, au reușit. Mă refer la Golubovic, poate Gnahore, Velkovski n-a fost rău pentru Dinamo.

Nu-ți fac eu programul, este strict viața ta privată, dar când echipa trece prin momente foarte grele, trebuie să fie cineva permanent acolo”, i-a transmis fostul portar actualului conducător de la Dinamo, la Digisport.

Andrei Nicolescu s-a apărat şi el: ”Mi-ai spus de multe greșeli, mi-ai nominalizat doar una și ai spus că am plecat în vacanță de Crăciun și de Revelion. Și aici e o discuție. Trebuie să spunem adevărul. Perioada de mercato a iernii este cea mai complicată, nu ai opțiuni, e cea mai grea.

Toate discuțiile se poartă cu niște agenți, cu niște oameni fără să fie neapărat nevoie să fii prezent fizic undeva. Iar tot ce s-a întâmplat cu toată demonizarea mea, că am fost până pe 5 ianuarie plecat în vacanță, este o ipocrizie. Dar dacă vreți în continuare ca asta să fie greșeala mea, ok”.

Salariu de 15.000 euro la Dinamo

Florin Prunea i-a reproşat lui Nicolescu parcursul slab al echipei, în ciuda situaşiei financiare bune de la club.

„La bugetul pe care l-ați avut anul ăsta, dacă-l mențineți, atunci veți fi, măcar așa, la nivelul primelor șase echipe din campionat. Nu e buget de loc de baraj. Care a fost cel mai mare salariu de la Dinamo?”, l-a întrebat Prunea pe Nicolescu, iar administratorul special a răspuns:

”15.000 (n.r. – de euro, pe lună). Florin, apropo de buget și de banii care s-au cheltuit din iarnă încoace. S-au vehiculat niște sume, apropo de salarii, care sunt mult peste ce s-a plătit. Dar presa a rostogolit niște sume mult prea mari față de realitate, spunându-se, așa, într-o ipocrizie că s-au cheltuit bani aiurea”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare