Florin Prunea i-a dat replica lui Dorinel Munteanu: „Nu ne poate impune nouă ce să spunem! O să-l sun”

Dorinel Munteanu (56 de ani) și-a pus în cap foștii colegi, după declarațiile date la finalul meciului Rapid – Oțelul (0-0).

Florin Prunea: „Eu credeam că mi-e prieten”

Totul a început după ce Florin Prunea și Ilie Dumitrescu au spus că sunt împotriva gestului făcut de Dorinel Munteanu, care și-a bruscat un jucător în timpul unui meci. Ulterior, antrenorul Oțelului a ținut să le răspundă specialiștilor tv, care, în trecut, au fost colegii săi din „Generația de Aur” a României.

”Am văzut declarația lui. Greșește când spune că nu a fost prieten cu absolut niciunul din Generația de Aur. Cu nimeni, absolut nimeni? Eu l-am considerat și-l consider prieten.

Am petrecut într-un an, în 1994, mai multe zile alături de el decât alături de familie. Eu credeam că mi-e prieten. Nu vreau să mă cert cu el public, o să-l sun în privat și o să-l întreb de ce a spus asta.

Noi așa am fost educați, să spunem lucrurilor pe nume. De aceea suntem noi aici, prin studio. Îl consider prietenul meu. Am fost colegi la națională, am fost colegi la Dinamo, soțiile noastre au fost prietene foarte bune, el știe foarte bine asta. A fost o săptămână grea pentru el, dar el nu ne poate impune nouă, nici mie, nici lui Ilie Dumitrescu, ce să spunem”, a spus Florin Prunea, potrivit Digi Sport.

Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru contestatari

”Nu știu de ce interesează pe foarte multă lume ce se întâmplă în curtea mea. Observatorul de joc (n.r. de la meciul Oțelul – Dinamo) n-a zis nimic, arbitrul nu a zis nimic. Toată tevatura asta a fost făcută pe fondul unor comentarii ale unor analiști care și-au spus opinia.

Voi vedea la Comisie dacă merit pedeapsă. Sunt puțini oameni care pot să înțeleagă asta, să fii pe bancă, să fii fotbalist. De aceea nu sunt supărat absolut deloc pe ei (n.r. pe cei care au comentat).

Ei stiu foarte bine că au început cariera de antrenor și au schimbat macazul (n.r. nu mai activează în meserie), eu le doresc multă sănătate tuturor, ei să-și facă emisiunile și noi să rămânem neînvinși. 

N-a suferit echipa, am suferit eu mai mult. Nu am fost prieten cu cei din Generația de Aur care au comentat despre mine. Ei au fost prieteni cu mine, dar eu nu am fost cu ei. Ei merg pe drumul lor, eu pe drumul meu. Mă rog pentru ei, să le dea Dumnezeu înțelepciune. Să-și facă rating cât mai prosper”, a spus Dorinel Munteanu, după meciul cu Rapid.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare