Florin Prunea a făcut o criză de nervi când l-a auzit pe Gabi Balint: ”Îmi venea să sparg televizorul!”

Fostul portar al echipei naționale a României, Florin Prunea, va rămâne mereu în memoria microbiștilor de pe plaiurile mioritice, însă nu pentru paradele sale senzaționale pe care le făcea pentru Dinamo, U Cluj sau Universitatea Craiova, ci pentru greșeală istorică.

Florin Prunea a fost titular în meciul României contra Suediei, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Statele Unite ale Americii, din 1994, iar în minutul 115, la 2-1 pentru România, făcea eroarea vieții sale: nu l-a simțit venind în viteză pe suedezul Kennet Andersson, acesta i-a luat fața printr-o lovitură de cap și a marcat. Scorul a devenit 2-2, meciul a mers la penalty-uri, unde s-au impus scandinavii.

Florin Prunea: ”După acel meci, macheală și sandvișuri. Eram rupți”

Florin Prunea a suferit foarte mult din pricina acelei faze. Mulți l-au considerat principalul vinovat al eliminării de la ”Mondiale” și a avut foarte mult de tras până să accepte momentul și să privească înainte.

Totuși, dintre colegi, niciunul nu i-a reproșat cu răutate faptul că a gestionat greșit acea fază. Însă, a fost un episod care l-a scos rău din sărite și a vrut să spargă televizorul.

Cum a ratat Belo, mi-aduc aminte decât că am căzut secerați. Și fizic, și psihic. Toți eram căzuți. Am simțit că totul s-a sfârșit. A fost atât de mare șocul… Am avut de patru ori meciul în mână. Am egalat în minutul 89, am condus 2-1, au avut eliminat ei și au ratat și primul penalty.

Nu eram bine niciunul. Am mai stat la New York două sau trei zile. Nu cred că ne-am văzut la față. Eu, cel puțin, izolat complet. Macheală (n.r. – băutură) și sandvișuri. Rupți. A fost un șoc. Niciodată nu mi-a spus vreun coleg… .

O dată m-a enervat Gabi Balint, când a zis: ”I-a zis lu ”nea Puiu” să-l schimbe pe Prunea și să-l bage pe Stelea la penalty-uri”. A zis la televizor. Îmi venea să-i sparg televizorul cu totul.

Acum, dând timpul înapoi, și eu mă gândesc de ce nu m-a schimbat mă? (Bogdan Stelea – pentru că te-a văzut că ai apărat alea două faze și a crezut că ți-ai revenit). Da, probabil asta a crezut. Acum mă gândesc că mai bine mă schimba. Eu sigur că ăsta (n.r. – Bogdan Stelea) apăra una sau două lovituri”, a povestit, Florin Prunea, în cadrul podcastului ”MCN Podcast”, moderat de Micutzu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare