Florin Pîrvu, lăsat mască de decizia arbitrului din FC Voluntari – FCU Craiova 0-0! Cum a comentat antrenorul ilfovenilor eliminarea lui Ricardinho

Florin Pîrvu (49 de ani), antrenorul celor de la FC Voluntari, a oferit declarații la finalul partidei cu FCU Craiova, încheiată la egalitate, 0-0, în etapa a șasea a play-out-ului. Tehnicianul ilfovenilor a comentat hotărârea lui Horațiu Feșnic din prima repriză, atunci când arbitrul l-a eliminat pe Ricardinho, după un duel al acestuia cu Juan Bauza, vedeta oltenilor.

În urma rezultatului de egalitate înregistrat în duelul de la Voluntari, cele două grupări nu au scăpat de emoțiile date de retrogradare. FCU Craiova ocupă penultimul loc în play-out, cu 19 puncte, în timp ce fotbaliștii lui Florin Pîrvu sunt primii peste linie, la trei puncte în fața trupei din Bănie.

În ciuda supărării, Florin Pîrvu i-a găsit scuze lui Horațiu Feșnic, după eliminarea din FC Voluntari – FCU Craiova: „Nu sunt greșeli voite”

După cum am menționat anterior, fotbalistul gazdelor a fost implicat într-un duel cu Juan Bauza, jucătorul de atac al celor de la FCU Craiova. Argentinianul a interceptat o pasă și a scăpat spre poarta celor de la Voluntari în minutul 24, iar portughezul l-a faultat pe sud-american. Feșnic a considerat că faultul a fost comis din poziția de ultim apărător, deși în plan îndepărtat s-a putut zări un alt fundaș al ilfovenilor, Igor Armaș.

Antrenorul celor de la FC Voluntari a discutat despre modul în care s-a desfășurat partida pe care formația sa a disputat-o pe teren propriu. Florin Pîrvu a precizat că ilfovenii doreau victoria la începutul meciului, însă eliminarea controversată a lui Ricardinho a schimbat datele problemei.

„Dacă mă întrebați înainte de joc dacă ne mulțumim cu un egal, spuneam că nu. Dar, cu eliminarea unui om, ne declarăm mulțumiți. Efortul a fost unul enorm. Jucând la trei zile, ne afectează foarte mult. Trebuie să îi facem pe băieți foarte bine atât fizic, dar și mental.

În timpul jocului, am fost linișit. Am crezut că poate să revină asupra deciziei. A trebuit să luptăm așa în restul jocului. Din păcate, ne afectează. Avem nevoie de toți jucătorii. Sunt greșeli de arbitraj care nu sunt voite. Sper să nu se mai întâmple împotriva noastră!”, a declarat Florin Pîrvu, la finalul meciului cu FCU Craiova.

Cum s-au prezentat cele două formații pentru partida din runda a șasea a play-out-ului

FC Voluntari (3-4-3): Fernandez – Ricardinho, Matricardi, I. Armaș – Boboc, V. Rață, Crepulja, Aliji – Răduț, Ad. Nemec, Popescu
Rezerve: Cascini, Merloi, Dumiter, Ciobanu, Turda, Voican, Dropp, Vâlceanu, Carnat, Lambrinoc, Florea, Paz
Antrenor: Florin Pîrvu

FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău – Negru, Lekiatas, Lacroix, Padula – Albu, Achim – Baeten, Pop, Bauza – Blănuță
Rezerve: Enache, Mascarenhas, Kvacic, Dragu, Compagnucci, Blidar, Sidibe, Bahassa, Chițu, Ibrahim
Antrenor: Eugen Trică

Stadion: „Anghel Iordănescu”, Voluntari
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Ferencz Tunyogi și Doru Lucaciu
Arbitru VAR: Iulian Dima / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare