Florin Niță, în mare formă înaintea meciurilor României! A fost ales cel mai bun jucător de la Damac

Ajuns la 37 de ani, Florin Niță este protagonistul unor evoluții foarte bune în Arabia Saudită.

Florin Niță, un nou meci mare în Arabia Saudită

În așteptarea celor două meciuri ale României, Florin Niță a fost desemnat cel mai bun jucător de la Damac în partida cu Al-Ittihad (0-1), Chiar dacă formația sa a pierdut, goalkeeper-ul a avut o evoluție foarte bună, iar intervențiile sale i-au exasperat pe adversari.

Fără Nicolae Stanciu, plecat deja de la echipă, Damac a încheiat cu o înfrângere actualul sezon și s-a clasat pe locul 14 în clasament, la doar două puncte de prima poziție retrogradabilă.

Florin Niță a fost convocat de Mircea Lucescu pentru partidele României cu Austria și Cipru. Alături de portarul de la Damac, Horațiu Moldovan și Ștefan Târnovanu s-a regăsit pe lista primei reprezentative, astfel că rămâne de văzut cine va fi alesul staff-ul tehnic.

Cosmin Contra: „Nu știu dacă Damac îi va face o nouă ofertă lui Niță”

Sosit la începutul sezonului la Damac, Florin Niță a semnat un contract valabil până în vara anului 2025 cu formația din Arabia Saudită. Plecarea lui Nicolae Stanciu, dar și situația agitată din cadrul clubului l-ar putea face pe portarul român să părăsească și el echipa.

Cosmin Contra, cel care a insistat pentru aducerea lui Florin Niță la Damac, a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro despre situația portarului român.

„Nu știu să vă spun ce își dorește Florin Niță. În primul rând, nu știu dacă clubul este mulțumit de el și îi va face o nouă ofertă. Rămâne de văzut. Ține de bucătăria lor internă și doar Florin cred că poate răspunde la o întrebare legată de viitorul său în Arabia Saudită”, a spus Contra.

Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga, Pardubice, Gaziantep și Damac sunt echipele din cariera lui Florin Niță.

Lotul României pentru meciurile cu Austria și Cipru

Portari

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

Fundași

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Valentin CREȚU (FCSB, 2/0), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Mihai POPESCU (FCSB, 2/1), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 46/2), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0);

Mijlocași

Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB, 75/0), Adrian ȘUT (FCSB, 5/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), Florin TĂNASE (FCSB, 19/3),⁠ Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 23/4);

Atacanți

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 43/6), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare