Florin Manea neagă așa-zisul conflict dintre Radu Drăgușin și Ange Postecoglou! Care este relația dintre fundașul român și tehnicianul lui Tottenham

Radu Drăgușin (22 de ani) nu are parte de cele mai bune momente în tricoul celor de la Tottenham. Așadar, în de-alungul timpului, s-a speculat cum că fundașul român ar fi intrat într-o relație rece cu tehnicianul Ange Postecoglou.

Florin Manea, „Discuția asta am avut-o în vară”

În cele două meciuri din noul sezon Premier League, Radu Drăgușin s-a enumerat printre rezervele neutilizate.

Din cauza aceasta, înainte de al doilea meci, una dintre legendele fotbalului britanic, Jamie Carragher, care în prezent activează ca analist, a susținut că între Drăgușin și Ange Postecoglou trebuie să existe niște așa-zise „probleme”, altfel nu se explică de ce românul nu primește șanse. 

După ce acest zvon a devenit din ce în ce mai viral, impresarul românului Florin Manea a avut o intervenție pentru a putea clarifica situația lui Radu Drăgușin la Tottenham, dar și despre relația fundașului cu antrenorul echipei.

Radu are o relație foarte bună cu Postecoglou. Nu e adevărat că ar exista o ruptură sau vreo ceartă! Am primit asigurări că va avea minute și că va fi într-o rotație. Discuția asta am avut-o în vară, chiar înainte să se termine EURO.

S-a confirmat că e foarte apreciat la club. Acum, trebuie să avem răbdare. Dacă treceau 10 etape și nu juca, înțelegeam… Repet, nu are nicio problemă cu Postecoglou.” a declarat Manea, conform Prosport

Ce a spus Jamie Carragher

„L-am semnat pe Radu (n.r. – Drăgușin) în ianuarie, ceea ce ne-a ajutat enorm în ceea ce privește asigurarea că avem opțiuni foarte bune de fundaș central, indiferent de cine începe. Unii dintre jucătorii noștri, sperăm, după ce au trecut printr-un sezon cu noi, vor fi mai puternici în acest an.

Sperăm să putem roti un pic mai mult în ceea ce privește linia de start pentru a-i proteja. Ceea ce am încercat să creăm în acest an este să ne facem echipa mai rezistentă și mai capabilă să facă față provocărilor pe care le vom avea”, a afirmat Postecoglou, conform football.london.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare