Fostul arbitru Adrian Porumboiu a făcut dezvăluiri interesante despre Teodor, băiatul lui Ion Crăciunescu. Acesta i-a urmat exemplul tatălui și a urmat o carieră în arbitraj. Totuși, problemele medicale l-au determinat să își încheie aventura de „cavaler al fluierului”. S-a întâmplat în 2015.
După ce a renunțat la a arbitra, Teodor Crăciunescu s-a schimbat la 180 de grade. Duce o viață departe de griji, dar aproape de Dumnezeu.
Adrian Porumboiu a povestit ce s-a întâmplat cu fiul lui Ion Crăciunescu: „Un copil tare, tare bun. Îmi pare rău”
Adrian Porumboiu, fostul conducător al celor de la FC Vaslui, și-a manifestat admirația față de Teodor Crăciunescu. În viziunea sa, băiatul lui Ion Crăciunescu a demonstrat că s-a descurcat ca arbitru.
De asemenea, Adrian Porumboiu a explicat că funcția ocupată de Ion Crăciunescu la acea vreme, de președinte al CCA, nu a reprezentat neapărat un plus în relația dintre Teodor Crăciunescu și tatăl lui.
„Mie îmi plăcea tare mult, era chiar la locul lui (n.r. Teodor Crăciunescu), arbitra bine, mă rog, acum am înțeles că nu e chiar așa bine precum ar trebui să fie. Era la o mănăstire, la mănăstirea lui Gigi pe acolo dacă… Să nu greșesc cumva, s-ar putea să greșesc.
Cred că… Poate să fie călugăr. Eu l-am simpatizat foarte mult și era un arbitru foarte bun. Nu știu ce s-a întâmplat, nu mai aveam niciun fel de treabă. Era și președinte (n.r. Ion Crăciunescu) și probabil ieșeau și mai multe discuții pe treaba asta, dar mă rog, asta a fost să fie. Un copil tare, bun, tare, tare bun. Îmi pare rău și chiar regret disputele astea peste care puteau să treacă, mai ales că eu am fost cel care m-am dus tot timpul în sprijinul lui, n-are sens să-ți spun cum l-am ajutat și cât l-am ajutat”, a afirmat Adrian Porumboiu, potrivit iamsport.ro.
De ce s-a stricat relația de prietenie dintre Porumboiu și Crăciunescu: „Totul s-a perturbat atunci când…”
Totodată, Adrian Porumboiu a expus motivul pentru care amiciția sa cu Ion Crăciunescu a avut de suferit de-a lungul timpului. Este același considerent pentru care lucrurile nu mai stau ca pe vremuri între Crăciunescu și fiul lui.
„Crăciunescu a venit la Chimia în anul în care am plecat eu și s-a mutat exact în apartamentul în care locuisem. Dar noi ne cunoșteam deja, ne știam de la lotul național de juniori. Am fost convocați împreună, doar că el a continuat mai departe, iar eu m-am oprit. Am rămas prieteni foarte buni… Până la incidentul care, mă rog, a schimbat lucrurile. Totul s-a perturbat atunci când el a ajuns președinte la CCA, iar eu aveam echipă.
Nu erau divergențe, el trebuia să demonstreze că e mai alb decât orice culoare albă din lume. Dar nu e adevărat și, în cine să dea mai întâi? În prietenul lui cel mai bun și în fii-su. Și ne-a curățat pe amândoi, și pe mine și pe fii-su”, a adăugat Porumboiu, conform sursei citate anterior.