Federația de Fotbal din Kosovo a anunțat că a dus la bun sfârșit demersul de a contesta la TAS hotărârea UEFA prin care România a obținut victoria cu 3-0 la „masa verde” în urma incidentelor apărute pe parcursul ultimului meci direct.
Reamintim faptul că naționala condusă de către Franco Foda a părăsit terenul pe Arena Națională, în penultima etapă a fazei grupelor Ligii Națiunilor, acuzând derapaje xenofobe ale suporterilor primei reprezentative de fotbal a țării noastre, deși din înaltul tribunelor s-a auzit doar scandarea „Serbia, Serbia!”. Nu au mai revenit pe gazon, transmițând un mesaj clar. Elevii lui Mircea Lucescu i-au așteptat preț de zeci de minute pentru a termina duelul, însă fără rezultat.
Este important să precizăm că arbitrul le-a cerut kosovarilor ca partida să se reia, iar refuzul a făcut ca meciul să fie abandonat. Ulterior, Comisia de Disciplină din cadrul forului european a decis că România trebuie să se impună cu 3-0.
Federația de Fotbal din Kosovo a mers la TAS: „Se va lua o decizie corectă și meritorie”
Kosovarii au speranțe în privința unei eventuale răsturnări a situației existente. Au depus actele necesare apelului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Federalii de la Priștina au dezvăluit că poartă discuții serioase cu avocați renumiți din Elveția și Germania, specializați în spețele de această natură, în încercarea de a obține un verdict favorabil.
„Federația de Fotbal din Kosovo informează publicul că a depus în timp util contestația împotriva deciziei UEFA cu privire la meciul România – Kosovo, din data de 15.11.2024.
Federația Kosovară, pe lângă implicarea echipei sale juridice, se consultă și cu mai multe firme de avocatură cu experiență vastă în cazurile TAS, multe dintre ele din Elveția și Germania, pentru a se reprezenta în cel mai bun mod posibil în această bătălie legală, în căutarea dreptății pentru Federație și echipa noastră națională.
Federația de Fotbal din Kosovo își exprimă încrederea deplină că TAS-ul va lua o decizie corectă și meritorie”, au comunicat kosovarii.
România, fără suporteri la primul meci din preliminariile CM 2026
Meciul cu Kosovo a atras după sine amenzi uriașe pentru Federația Română de Fotbal. În plus, echipa națională a primit o suspendare de un meci, din cauza scandalului care s-a produs pe Arena Națională.
Au existat mai multe scenarii în spațiul public, potrivit cărora ar fi urmat ca „tricolorii” să dispute o partidă fără fani în aceeași competiție în care au existat probleme. Totuși, realitatea este alta, iar sancțiunea va fi aplicată pe durata primului duel oficial al României, care va avea loc în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
„Vă rugăm să rețineți că suspendarea se va aplica pentru următoarea partidă oficială în care România este gazdă”, au transmis cei de la UEFA, conform fanatik.ro.
NU RATA: FRF contestă sancțiunile UEFA la TAS. România cere dreptate după amenzile și sancțiunile primite