FCSB pregătește noul sezon în Olanda, acolo unde va susține un cantonament în perioada 20 iunie – 4 iulie.
Pe 5 iulie, FCSB va susține primul meci oficial al noului sezon. Elevii lui Elias Charalambous își măsoară forțele cu CFR în Supercupa României.
FCSB, amicale cu Almere City și FC Utrecht
Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, FCSB merge în Olanda pentru perioada de pregătire. Roș-albaștrii vor disputa și două meciuri de pregătire în compania unor formații din Eredivisie, pe 28 iunie, respectiv 1 iulie.
„Campionii României vor participa, între 20 iunie si 4 iulie, la un turneu de pregătire în Țările de Jos.
Delegația roș-albastră va fi cantonată în Apeldoorn, la Hotelul Bilderberg De Keizerskroon, urmând ca antrenamentele să se desfășoare la baza WWNA, din Wenum-Wiesel.
În această perioadă, echipa noastră va disputa două partide amicale, împotriva celor de la Almere City FC și FC Utrecht. Primul joc va avea loc pe 28 iunie, începând cu ora 14:00 (ora României), în timp ce a doua se va desfășura pe 1 iulie, la aceeași oră.
Ambele partide vor fi în baze sportive și se vor juca fără spectatori, în conformitate cu legile țării„, a transmis FCSB.
MM Stoica a confirmat că Vlad Chiricheș mai rămâne un an la FCSB
Reinventat pe postul de mijlocaș la închidere, Vlad Chiricheș a revenit și la naționala României, după 3 ani de pauză. Evoluțiile fotbalistului l-au făcut pe Gigi Becali să-i ofere prelungirea contractului cu un an, iar MM Stoica a dat toate detaliile.
„Mi s-a luat o altă piatră de pe inimă. Am avut una mare cu Eli și una, tot la fel de mare, cu Chiri. S-a discutat azi în detaliu și s-a… Da, prelungește contractul pe încă un an. A făcut o chestie în premieră. Contractul are și niște bonusuri pentru accederea în faza principală a competițiilor.
El a zis că nu vrea bonus pentru Conference League. Omul a zis că nu vrea banii de Conference League. Consideră că dacă noi intrăm în faza Conference League, atunci e un eșec în cupele europene pentru noi anul ăsta”, a spus MM Stoica la Primasport.