FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Corvinul Hunedoara vor reprezenta Liga 1 în cupele europene, sezonul 2024-2025. Campioana va încerca forțarea unei calificări în Champions League, Corvinul Hunedoara ne va reprezenta în Europa League, din poziția de câștigătoare a Cupei României, iar CFR Cluj și Universitatea Craiova se vor bate pentru un parcurs cât mai lung în Conference League.
Partida dintre Universitatea Craiova și U Cluj a tras linie peste Liga 1 în ceea ce privește viitoarea participare în cupele europene. Echipa lui Costel Gâlcă a prins ultimul bilet pentru Europa, după un meci dramatic cu Dan Nistor și compania. După vacanță, ”europenele” din Superliga își vor încărca bateriile pentru a evita în primul rând o nouă rușine. În sezonul recent încheiat, România nu a avut nicio reprezentantă în grupele vreunei competiții continentale.
Când își află adversarele FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Corvinul Hunedoara
Sezonul trecut a fost unui pur și simplu rușinos pentru fotbalul românesc. Nicio echipă din Liga 1 nu a reușit calificarea în grupele cupelor europene. A fost a două oară în ultimii cinci ani și a treia dată în ultimii zece ani când s-a întâmplat o astfel de contraperformanță.
- FCSB, cap de serie în turul 1 preliminar din Champions League
Campioană după 9 ani de așteptare, FCSB speră să revină în competiția regină. Au trecut 10 ani de la ultima participare românească în grupele Ligii Campionilor, astfel că Gigi Becali speră într-un miracol care să îi aducă un boost financiar.
Turul 1 preliminar: tragere la sorți pe 18 iunie, meciuri pe 9-10 iulie și 16-17 iulie
Turul 2 preliminar: tragere la sorți pe 19 iunie, meciuri pe 23-24 iulie și 30-31 iulie
- Dacă va trece de primele două tururi, FCSB va avea de trecut încă două ”hopuri” petru faza superioară a competiției: turul 3 preliminar și play-off-ul.
FCSB – posibili adversari în turul 1 preliminar Champions League:
- Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina)
- Dinamo Batumi (Georgia)
- NK Celje (Slovenia)
- Hamrun Spartans (Malta)
- Larne FC (Irlanda de Nord)
- Dinamo Minsk (Belarus)
- Panevezys (Lituania)
- Ordabasy (Kazahstan)
- Vikingur Reykjavik (Islanda)
- FC Struga Trim-Lum (Macedonia de Nord)
- Differdange 03 (Luxemburg)
- FK Decic (Muntenegru)
- KS Egnatia (Albania)
- UE Santa Coloma (Andorra)
- AC Virtus (San Marino)
Corvinul Hunedoara – nu este cap de serie în turul 1 preliminar din Europa League
Turul 1 preliminar: tragere la sorți pe 18 iunie, meciuri pe 11 iulie și 18 iulie
Turul 2 preliminar: tragere la sorți pe 19 iunie, meciuri pe 25 iulie și 1 august
- Urmează turul 3 preliminar și play-off-ul, abia apoi faza superioară
Tobol Kustanai (Kazahstan), Wisla Cracovia (Polonia) sau Pafos (Cipru) sunt între posibilii adversari ai Corvinului.
”Vor fi cu siguranță patru meciuri în Europa, în care, dacă jucătorii vor sta bine, sută la sută vor atrage atenția asupra lor. Acesta este și gândul nostru (n.r. să obțină bani din cupele europene, pentru a face transferuri importante).
Florin Maxim
CFR Cluj – cap de serie în turul 2 preliminar din Conference League
Turul 1 preliminar: tragere la sorți pe 18 iunie, meciuri pe 11 iulie și 18 iulie
Turul 2 preliminar: tragere la sorți pe 19 iunie, meciuri pe 25 iulie și 1 august
- Urmează turul 3 preliminar și play-off-ul, abia apoi faza superioară
CFR Cluj – posibili adversari în turul 2 preliminar Conference League:
- Tirana KF (Albania)
- Connah’s Quay (Țara Galilor)
- Crusaders Belfast (Irlanda de Nord)
- Puskas Akademia (Ungaria)
- Neftchi Baku (Azerbaidjan)
- IF Elfsborg (Suedia)
- Cherno More/ȚSKA Sofia (Bulgaria)
- Progres Niederkorn (Luxemburg)
- Transinvest Vilnius (Lituania)
Vrem să ajungem în grupe, ăsta e obiectivul. Pentru mine abia acum începe munca cea mai grea. Trebuie să avem un lot competititiv și o bancă puternică. Titularii sunt foarte buni, dar pe bancă sunt probleme.
Dan Petrescu
Universitatea Craiova – cap de serie în turul 2 preliminar al Conference League
Universitatea Craiova revine în Europa după un sezon de pauză. Cu un coeficient de 7.000, oltenii vor fi cap de serie în turul 2 preliminar.
Universitatea Craiova – posibili adversari în turul 2 preliminar Conference League
- Tromso (Norvegia)
- Hacken (Suedia)
- Torshavn
- Polissya Zhytomyr
- Slask Wroclaw
- Puskas Akademia
- Cherno More Varna
- Sabah
- Sumgayit
- St Patrick’s Athletic
- Zimbru Chișinău
- Ilves
- Neman
- Cliftonville
- Transinvest
- Tirana
- Progres Niederkorn
În cazul calificării în turul 3 al competiției, șansele ca oltenii să păstreze statutul de cap de serie vor fi foarte mici.