În cursul zilei de marți, 24 septembrie, FC Argeș și-a prezentat noul nume care va ocupa banca tehnică, Bogdan Andone.
FC Argeș își pune încrederea în Bogdan Andone
La trei zile după demiterea lui Nicolae Dică din funcția de antrenor principal, gruparea piteșteană a ales să sa bazeze pe serviciile pe care Bogdan Andone le-ar putea oferi.
Anunțul a fost făcut în cursul zilei de marți, 24 septembrie, pe site-ul oficial al clublui. Contractul dintre cele două părți este valabil timp de două sezoane, iar obiectivul lui Bogdan Andone este să o readucă pe FC Argeș în primul eșalon fotbalistic din România.
”Bine ai venit, Bogdan Andone!
Clubul FC Argeș și Bogdan Andone au ajuns astăzi la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării noastre. Înțelegerea se va întinde pe două sezoane.
De-a lungul carierei, tehnicianul român în vârstă de 49 de ani le-a mai antrenat pe FCSB, Astra Giurgiu, FC Voluntari, Politehnica Timișoara, Apollon Limassol și FC Botoșani. Sezonul trecut a salvat-o pe FC Botoșani de la retrogradare, despărțindu-se de moldoveni la începutul acestei stagiuni.
Bogdan Andone îl va avea ca secund pe Marius Suller. În vârstă de 46 de ani, secundul nostru a mai pregătit în carieră echipe precum Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, Apollon Limassol sau FC Botoșani.
Mult succes pe banca vulturilor!”, s-a transmis în comunicatul transmis de FC Argeș.
Mihai Teja, noul antrenor al echipei la care a fost şi Costel Gâlcă
Mihai Teja (46 de ani) a dat o lovitură importantă în cariera lui. El a semnat cu danezii de la Velje Boldklub, fosta echipă a lui Costel Gâlcă.
Tehnicianul era liber de contract încă din noiembrie 2022. Ultima dată a fost la Botoşani, unde a stat 18 partide.
Noua echipă a lui Mihai Teja ocupă ultimul loc în Danemarca. Nordicii l-au demis pe croatul Ivan Prelec, cel care se afla la cârma echipei din martie 2022.
Directorul sportiv al echipei este Marius Nicolae, cel cunoscut în România sub numele de Mario Nicolae, care a fost și oficial al celor de la Dinamo.
Antrenorul român le-a spus danezilor că vrea să reseteze totul.
„Nu există nicio soluție ușoară sau rapidă la această situație. Este un sezon lung și chiar acum pare imposibil. Toată lumea recunoaște asta. Cunosc mecanismele care există într-o echipă atunci când lipsesc experiențele de succes.
Acum resetăm totul, iar apoi construim zi de zi. Dacă nu aș fi crezut că putem să schimbăm situația, nu aș fi acceptat această oportunitate”, a spus Mihai Teja, citat de Digisport.