Fără Ianis Hagi în lot, cel care nu a fost inclus în lotul pentru Europa League înainte de startul fazei principale, Rangers a jucat pe terenul lui Manchester United în etapa cu numărul 7.
Fără Ianis Hagi, Rangers a pierdut în prelungiri pe terenul lui Manchester United în Europa League
„Diavolii roșii”, cei care urmează să se dueleze în ultima rundă, săptămâna viitoare, pe Arena Națională cu FCSB, s-au impus cu scorul de 2-1 pe „Teatrul Viselor”. Portarul Jack Butland și-a înscris în propria poartă în minutul 52, dar eroarea sa a fost reparată în minutul 88 de coechipierul Cyriel Dessers, cel care a reușit să restabilească egalitatea. Totuși, ultimul cuvânt l-au avut tot englezii, cei care au punctat în minutul 90+2 prin Bruno Fernandes.
Tot joi seară, PAOK-ul antrenat de Răzvan Lucescu, aflat în afara locurilor de play-off înainte acestei etape, a jucat pe teren propriu cu Slavia Praga și a reușit să obțină o victorie extrem de importantă, scor 2-0, goluri înscrise de Stefan Schwab în minutul 26 din penalty, respectiv Giannis Konstantelias în minutul 56.
În urma acestui succes, echipa din Salonic a ajuns la 10 puncte și a urcat până pe poziția a 17-a în clasamentul acestei grupe unice din Europa League, în mod evident cu șanse reale la accederea în acel play-off pentru calificarea în optimile de finală.
Toate rezultatele înregistrate în această etapă cu numărul 7:
AZ Alkmaar – AS Roma 1-0
Bodo/Glimt – Maccabi Tel Aviv 3-1
FC Porto – Olympiacos 0-1
Fenerbahce – Lyon 0-0
Hoffenheim – Tottenham 2-3
Malmo FF – Twente 2-3
Viktoria Plzen – Anderlecht 2-0
Qarabag – FCSB 2-3
Elfsborg – Nice 1-0
Eintracht Frankfurt – Ferencvaros 2-0
Lazio – Real Sociedad 3-1
Ludogorets – Midtjylland 0-2
Manchester United – Rangers 2-1
PAOK – Slavia Praga 2-0
RFS – Ajax 1-0
Royale Union SG – Braga 2-1
Beșiktaș – Athletic Bilbao 4-1
Galatasaray – Dinamo Kiev 3-3
Cum arată clasamentul fazei principale din Europa League înaintea ultimei runde


Sursă: Flashscore
Reamintim că la finalul acestei faze principale din Europa League primele 8 clasate echipe se califică direct în optimile de finală, în vreme ce următoarele 16, deci până la poziția a 24-a inclusiv, vor juca între ele, în baza unei trageri la sorți, pentru celelalte 8 locuri rămase libere.
După cum se poate observa din clasamentul de mai sus, cei de la FCSB, care sunt deja calificați matematic în acel play-off, au șanse destul de mari inclusiv să ajungă direct în optimile de finală.
Bineînțeles, va conta foarte mult ce se va întâmpla în partidele de săptămâna viitoare din ultima rundă a fazei principale, atunci când campioana României se duelează pe Arena Națională cu Manchester United, după cum s-a notat deja.