Radu Drăgușin, fundașul central al naționalei României, a fost titular în partida dintre Hoffenheim și Tottenham, din etapa a 7-a a grupelor Europa League, încheiată cu victoria londonezilor, scor 3-2.
Tottenham a avut un început excelent, deschizând scorul prin James Maddison în minutul 3, iar Son Heung-min a dublat avantajul în minutul 22. Deși Hoffenheim a redus din diferență prin Stach în repriza secundă, Son a mai punctat o dată, în minutul 77. Mokwa Ntusu a înscris târziu pentru gazde, dar nu a fost suficient pentru a schimba soarta meciului.
Ce notă a primit Radu Drăgușin după victoria lui Tottenham din Europa League
Prestația lui Radu Drăgușin a fost atent analizată de presa britanică, iar fundașul român a primit o notă decentă pentru evoluția sa.
Conform platformei Sofascore, Radu Drăgușin a fost notat cu 7.2 pentru evoluția sa, ceea ce indică o prestație solidă. El a făcut pereche în centrul defensivei cu Ben Davies, care a primit nota 7.3.
„Radu nu a fost îngrozitor, dar a tremurat de câteva ori în prima repriză. Portarul și colegii săi din defensivă l-au acoperit în câteva rânduri”, au scris britanicii.
Cea mai mare notă din echipa lui Tottenham a fost obținută de Son Heung-min, marcator a două goluri, cu 8.7, în timp ce cea mai mică notă i-a revenit lui Richarlison, care a fost evaluat cu 6.5.
Radu Drăgușin, cel mai slab de pe teren în etapa trecută
Titularizat din nou la Tottenham, Radu Drăgușin a avut parte de o repriză de coșmar cu Everton. Internaționalul român s-a ciocnit brutal cu un adversar și s-a ales cu o tăietură la nivelul arcadei, iar la pauză a rămas la cabine.
Totodată, Drăgușin a avut un meci slab în primele 45 de minute, iar englezii au evidențiat acest lucru. La finalul duelului, fundașul român a fost notat cu 3 de către britanici, cel mai mic calificativ de pe teren.
Radu Drăgușin a fost considerat vinovat de către englezi la al doilea gol încasat de Tottenham.
„Învins de Ndiaye la al doilea gol al lui Everton și depășit în mai multe rânduri prin posesie. A fost schimbat la pauză după ce a suferit o accidentare la cap„, au scris englezii.