Fanii lui Rapid s-au pronunțat! Fotbalistul care a comis un penalty în derby-ul cu Dinamo, numit jucătorul lunii în Giulești

Rapid este singura echipă din competiția internă care nu a bătut pe nimeni în primele șase etape ale noului sezon. Giuleștenii au înregistrat cinci remize și un eșec, în „Primvs Derby”, cu Petrolul, sub comanda nord-irlandezului Neil Lennon.

După cum era de așteptat, având în vedere forma slabă a trupei bucureștene și nivelul scăzut de răbdare din fotbalul românesc, britanicul a fost demis. Cine i-a luat locul? Marius Șumudică.

Cristi Ignat, jucătorul lunii iulie la Rapid

În cursul zilei de vineri, 23 august, rapidiștii au anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, ce jucător s-a bucurat de încrederea fanilor în ceea ce privește acordarea titlului de „Fotbalistul lunii iulie 2024”. Este vorba despre Cristi Ignat (21 de ani), un fundaș central de mare perspectivă.

Probabil că Ignat nu va mai avea șanse să repete performanța și în august, având în vedere faptul că el este cel din cauza căruia a egalat Dinamo în Giulești, în derby-ul din etapa precedentă. Rapid a remizat în compania „câinilor roșii”, scor 1-1. Ambele reușite ale meciului au fost înscrise de la punctul cu var. Se poate spune că faultul comis de el asupra lui Selmani a contribuit decisiv la îndepărtarea lui Lennon.

Claudiu Petrila a deblocat tabela de marcaj pe „Superbet Arena”, după 53 de minute. Astrit Selmani a adus egalarea pentru formația pregătită de Zeljko Kopic, în minutul 79, declanșând nebunia în sectorul fanilor dinamoviști.

La acest moment, echipa lui „Șumi” se află pe locul 12 în clasament, cu cinci puncte. Vor da piept cu Poli Iași, în deplasare, astăzi, de la ora 22:00. Duelul va fi pus la dispoziția fanilor în format LIVE TEXT pe Sport Pe Surse.

  • Cota de piață a apărătorului Cristi Ignat este de 300.000 de euro în prezent, conform portalului transfermarkt.com.

Gigi Becali a lăudat mutarea făcută de Dan Șucu

Gigi Becali a vorbit despre îndepărtarea lui Neil Lennon de pe banca Rapidului. Celebrul patron de la FCSB a considerat că Dan Șucu a procedat corect atunci când l-a adus pe Marius Șumudică.

Afaceristul din Pipera l-a criticat pe nord-irlandez, spunând că „a făcut echipa praf”.

„E o mutare inteligentă. A plecat un antrenor care a făcut echipa praf și a venit un antrenor care cunoaște fotbalul românesc, care a avut rezultate, care este rapidist înfocat. E o mutare inteligentă, părerea mea. Râdeam noi (n.r. – cu MM Stoica) că a căzut în nas de pe bicicletă Lennon. FCSB, CFR, Craiova, Rapid, în ordinea astea se luptă la titlu. Avem jucători valoroși acum” a declarat Gigi Becali, conform celor de la Prima Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare