VIDEO Fabulos! FCSB se califică în turul trei preliminar din Champions League cu un gol marcat în minutul 90, făcut de trei jucători introduși pe teren în repriza a doua!

FCSB a marcat golul calificării în turul trei preliminar din UEFA Champions League în minutul 90 al meciului retur cu Maccabi Tel-Aviv, disputat în Ungaria, la Budapesta.

În urma unei lovituri libere executate de israelieni din flancul drept, în apropierea careului echipei roș-albastre, mingea fiind respinsă de către defensiva lui Elias Charalambous, campioana României a plecat pe un contraatac năucitor.

FCSB, calificată în turul trei preliminar din UEFA Champions League de trei rezerve: William Baeten, Daniel Popa și Luis Phelipe

Faza a fost inițiată de Luis Phelipe, cel care l-a lansat în flancul stâng pe Daniel Popa. Ulterior, atacantul i-a pasat excelent cu piciorul stâng pe partea opusă, la firul ierbii, lui William Baeten, iar belgianul a reușit să marcheze cu un șut fără preluare cu piciorul drept. (AICI VIDEO)

De notat că această fază a fost purtată de la început până la sfârșit de trei jucători care au fost introduși pe teren în repriza a doua la campioana României.

La pauză, William Baeten a intrat în locul lui Marius Ștefănescu în flancul drept al liniei ofensive, în vreme ce Luis Phelipe i-a luat locul lui Alex Băluță în stânga. De asemenea, în minutul 75, Daniel Popa a fost introdus de Elias Charalambous în centrul atacului, în locul lui David Miculescu.

Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:

Maccabi Tel-Aviv (4-3-3): Mishpati – Nachmias, Shlomo, Asante, Davidzada – Do. Peretz, Van Overeem, Kanichowsky – Biton, Zahavi (cpt.), Addo
Rezerve: Melika, Amedi – Cohen, Malede, Hozez, Niddam, Jehezkel, Baltaxa, Abu Farchi, Rosen, Nawi, Bitton
Antrenor: Zarko Lazetic

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Lixandru – Ștefănescu, Olaru (cpt.), Băluță – Miculescu
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Haruț, Kiki, Edjouma, D. Popa, Antwi, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, L. Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

Stadion: Bozsik Arena (Budapesta)
Arbitru: Jeremie Pignard ( Franța ) // Asistenți: Aurelien Drouet, Laurent Conigilio (Franța)
Arbitru VAR: Benoit Millot (Franța) // Asistent VAR: Bastien Dechepy (Franța)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare