Exod la Dinamo! „Câinii” au anunțat oficial despărțirea de 6 jucători!

Dinamo se pregătește de o adevărată „revoluție” la nivelul lotului de jucători după ce s-a salvat cu emoții de la retrogradare în urma barajului cu Csikszereda.

În cursul zilei de joi, „câinii” au anunțat în mod oficial despărțirea de nu mai puțin de 6 jucători, cărora le-au expirat fie contractele, fie împrumuturile.

Dinamo s-a despărțit de 6 jucători „dintr-un foc”

Este vorba despre atacantul Goncalo Gregorio, mijlocașii centrali Neluț Roșu, Domagoj Pavicic și Dani Iglesias, respectiv fundașii centrali Ricardo Grigore și Edgar Ie.

„Dinamo este emoție, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călătorie în alb și roșu spre elită. Mersul fotbalului are însă și altfel de clipe, de încheiere a raporturilor contractuale, de mulțumiri publice.

Această călătorie a ajuns la capăt pentru o parte dintre componenții echipei noastre, aflați la final de contract cu Dinamo. Din Academie, de două sezoane, un campionat sau o jumătate de an, fiecare dintre ei a încercat să ridice nivelul echipei.

Unii au reușit, alții, nu. Nu ne rămâne decât să le mulțumim că au îmbrăcat, cu mândrie, tricoul lui Dinamo și să le urăm mult succes în carieră!

Mulțumim, în ordinea numerelor de tricou Dinamo, Gonçalo Gregório, Daniel Iglesias, Domagoj Pavičić, Ricardo Grigore, Neluț Roșu și Edgar Ié!”, au informat dinamoviștii prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Ce urmează să se întâmple în „Ștefan cel Mare” din perspectiva alcătuirii lotului pentru sezonul viitor

În ceea ce îl privește pe Domagoj Pavicic, recent, când l-a confirmat în funcția de antrenor principal pe Zeljko Kopic și pentru sezonul viitor, administratorul special Andrei Nicolescu a spus că se va încerca în viitorul apropiat un transfer definitiv sau o prelungire a împrumutului de la Aris Salonic.

„Sunt multe de făcut în perioada asta. Kopic este confirmat, avem discuții pentru setarea obiectivului, bugetelor, asumărilor. I s-a prelungit contractul automat, avem antrenor în momentul de față, setăm modalități de îndeplinire a obiectivelor ca să știm cum mergem la anul, să nu intrăm în vria din acest sezon.

Noi ne programaserăm să ieșim din insolvență până la finalul campionatului, dar problemele sportive nu au stat cum ne-am dorit, focusul a fost pe acest lucru. Acum, după ce setăm lucruri sportive, trebuie să setăm și ieșirea din insolvență.

Sunt jucători cu contract la Dinamo, o parte bună dintre jucătorii care au format nucleul de bază pentru această parte de campionat. Sunt jucători ale căror contracte au expirat și probabil astăzi sau mâine vom lua decizia dacă-i ofertăm sau nu.

Domagoj Pavicic ar putea să continue totuși la echipa alb-roșie

Dintre cei ale căror contracte au expirat, cu siguranță vă pot spune că Răzvan Patriche va primi o ofertă din partea noastră să rămână încă un an pentru că a dovedit curaj, dorință, muncă și suflet pus în slujba lui Dinamo.

Politicare contract, cu Velkovski am intrat în negocieri, Gnahore are contract. La anul acești jucători vor fi mult mai pregătiți de Superliga, de la Golubovic la Homawoo, Politic, Gnahore, poate și Hakim Abdallah.

Pavicic s-a simțit foarte bine aici, e deja la Belgrad, avem o discuție preliminară să vedem ce opțiune are Aris pentru el, în contextul în care Aris nu-l dorește sau poate să-l împrumute în continuare, e o opțiune valabilă, el își dorește foarte mult să rămână, o să vedem. Vrem să ne setăm ca obiectiv play-off-ul în sezonul viitor”, a spus Andrei Nicolescu într-o intervenție la Gold FM.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare