EXCLUSIV | Scăpat de închisoare, Dănuț Lupu sare în apărarea lui Liviu Ungurean: ”Nu e vinovat! Se dă un exemplu”

Dănuț Lupu (57 de ani) sare în apărarea lui Liviu Ungurean, după ce liderul suporterilor Rapidului a primit încă 30 de zile de arest preventiv.

Liviu „Bocciu” Ungurean a fost arestat preventiv pe 15 martie. Liderul galeriei Rapidului a fost acuzat pentru constituire de grup infracțional, după ce ar fi introdus materiale pirotehnice pe stadion, alături de alți ultrași. Procurorii au făcut cerere pentru prelungirea pedepsei, iar Instanța a aprobat cererea. Avocații au făcut apel, dar acesta a fost respins. Liderul galeriei Rapidului va rămâne, astfel, în arest și după 15 aprilie.

Dănuț Lupu sare în apărarea lui Liviu Ungurean

Abia scăpat de închisoare, unde a ajuns după conducerea pe drumuri publice fără permis, Dănuț Lupu sare în apărarea lui Liviu Ungurean. Liderul suporterilor i-a fost alături fostului internațional pe durata detenției.

Contactat de Sport pe Surse, Dănuț Lupu i-a luat apărarea lui ”Bocciu”. Fostul mare jucător al Rapidului și al lui Dinamo spune că acesta nu este vinovat și că se încearcă să se dea un exemplu prin aceste acțiuni.

”Eu cred că pe undeva Rapid este afectată, nu cred că e chiar el (Liviu Ungurean – n.r.) singurul vinovat. Sau chiar nu cred că e vinovat. Toate echipele , toate galeriile fac acest spectacol. Rapidul reușește să îl facă mai deosebit.

O să ajungem și galeriile să vină ca muții la stadion, să aplaude ca la teatru și să plece acasă.

Mai mult ca sigur că se vrea să se dea un exemplu prin el. Nu cred că e vinovat, ce a făcut? A dovedit cineva că a dus el artificiile sau bombele acolo? E o problemă pe care eu cred că ar fi putut să o rezolve.

Nu cred că ar fi trebuit să se ajungă până aici, e pacat de spectacolul pe care îl făceau”, a declarat Dănuț Lupu pentru Sport pe Surse.

Rapid, scoasă din lupta pentru titlu?

De la 4-0 cu FCSB, adică ”epicentrul” evenimentelor care au dus la seria de arestări din rândul suporterilor, Rapid a pierdut trei partide consecutive.

Giuleștenii sunt acum la 13 puncte de liderul FCSB și ieșiți din cursa pentru campionat.

”Și eu cred că forța Rapidului stătea și în suporterul galeriei și… dar acum nu putem spune neapărat că, vezi Doamne, nu câștigă din cauza galeriei.

Pe undeva i-a deranjat și pe jucători. Nu se poate face nimic. E frustrant.

Anul ăsta nu mai are vreo șansă la titlu. După acel 4-0 cu FCSB, toată lumea credea că o să reușească anul acesta.

Când a fost nea Mircea nu prea s-au întâmplat chestiile astea (ca Rapidul să cadă inexplicabil – n.r.), nu spun că e de vină Bergodi sau Daniel Nicuale sau cineva. Eu cred că sunt de vină toți.

Atâta timp cât toată lumea e mulțumită, cât laudă galeria și când se întâmplă ceva”, a mai spus Dănuț Lupu pentru Sport pe Surse.

Știi cum te simți în pușcărie când vezi cum galeria Rapidului, galeria Stelei, prin interpuși, îți spun: ‘Dacă ai nevoie de ceva, orice, spune-ne!’. Și Bocciu și Mustață. Gigi Mustață chiar a venit în vizită la un prieten de-al meu și m-a chemat și pe mine. Și e stelist. Nu am primit un telefon de la niciun dinamovist.
Dănuț Lupu

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare