EXCLUSIV Răspunsul lui Dinamo după ce Mircea Rednic a acuzat că nu a primit cei 32.000 de euro, în urma deciziei Instanţei

Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA, a început războiul psihologic cu Dinamo, înaintea meciului direct, de sâmbătă, ora 20.00, pe Arcul de Triumf.

Tehnicianul arădenilor a câștigat procesul pe care îl avea cu roş-albii, în privința celor patru salarii restante din 2021, când ”Puriul” a stat 12 meciuri pe banca trupei din Ștefan cel Mare. Suma totală pe care antrenorul de 62 de ani trebuie s-o primească este 32.000 de euro.

Dinamo a întârziat plata

Conform lui Mircea Rednic, şefii „câinilor” au întârziat plata sumei decisă de Instanţa.

”Păi nu am luat niciun ban încă, aşa greu iau eu bani, aşa sunt eu, erau obligaţi dar trebuie să-i notificam. Asta e viaţă, stăteam şi vorbeam cu colegii mei, ăla care te ajuta la ăla ii dai în cap! Aşa e în viaţă.

Urât din partea lor, ne-am tărăgănat prin tribunale când contractul era foarte simplu şi clar. Dacă aş juca eu… îţi dai seama că erau mâncaţi. Eu sunt profesionist, sunt aici, îmi doresc sa câştigăm meciul. Chiar nu mă interesează, important e să fim sănătoşi!”, a declarat Mircea Rednic.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, afirmă că lucrurile sunt clare, oricum: decizia Instanţei trebuie respectată.

„Suma trebuie plătită, asta e clar. Nu există un dead-line dictat de Instanţă, dar e clar că trebuie achitată. Decizia este la conducerea clubului Dinamo când se face plata”, a spus Răzvan Zăvăleanu pentru Sportpesurse.ro.

Reamintim că suma provine din salariile restante din anul 2021.

Nicolescu invocă o procedură de plată

Andrei Nicolescu, administratorul special, spunea că Dinamo va face imediat plata.

”Suntem în procedura de a ordona plata către domnul Rednic. Am așteptat decizia finală pentru că era un dosar care era în curs de când am venit noi la club.

Am așteptat finalizarea dosarului și vom închide datoria către domnul Rednic”, a afirmat Andrei Nicolescu, în urmă cu o săptămână, la Digisport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare