Mircea Rednic, atac la adresa lui Dinamo: „Urât din partea lor! Nu am mai luat niciun ban”

Ajuns la 62 de ani, Mircea Rednic se află pe banca celor de la UTA Arad din aprilie 2023.

Mircea Rednic a întors armele împotriva lui Dinamo

Înaintea meciului direct cu Dinamo, Mircea Rednic și-a amintit despre litigiul cu fosta sa echipă. Ultima experiență a tehnicianului la formația din Ștefan cel Mare i-a lăsat un gust amar, iar antrenorul încă are de luat bani din partea „câinilor”.

În trecut, Mircea Rednic a dat-o în judecată pe Dinamo și a câștigat procesul prin care trebuie să primească 32.000 de euro. Suma provine din salariile restante din anul 2021.

”Păi nu am luat niciun ban încă, aşa greu iau eu bani, aşa sunt eu, erau obligaţi dar trebuie să-i notificam. Asta e viaţă, stăteam şi vorbeam cu colegii mei, ăla care te ajuta la ăla ii dai în cap! Aşa e în viaţă. 

Urât din partea lor, ne-am tărăgănat prin tribunale când contractul era foarte simplu şi clar. Dacă aş juca eu… îţi dai seama că erau mâncaţi. Eu sunt profesionist, sunt aici, îmi doresc sa câştigăm meciul. Chiar nu mă interesează, important e să fim sănătoşi!”, a declarat Mircea Rednic.

Mircea Rednic l-a atacat pe Răzvan Zăvăleanu: „Să nu îl frece grija”

„Legat de asta cu Dinamo, era un contract bine făcut. Ei știau că nu au vreo șansă și de aia sunt așa un pic surprins că poate n-au vrut să iasă din insolvență, din moment ce au mai făcut ce-au mai făcut.

Și să nu îl frece grija pe administratorul judiciar ( n.r. Răzvan Zăvăleanu), că banii vor merge spre biserică și spre câini. Dar spre ăia adevărați, nu veneticii ăștia și șacalii care sunt acum la Dinamo.

Contractul era foarte clar, era oglindă. Dacă eu plecam, trebuia să le dau 4 salarii, dacă ei mă dădeau afară, trebuia să îmi dea 4 salarii, era simplu.

Nu știu de ce am pierdut în primă instanță. O fi fost vreun judecător care… Nu știu ce a fost, dar mă bucur că s-a rezolvat și lucrurile au intrat în normal”, a spus Mircea Rednic în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare