Mircea Sandu a rămas șocat la auzul veștii că Răzvan Burleanu vrea să ocupe funcția de președinte COSR, veste pe care nu o vede deloc cu ochi buni, chiar dacă legea permite o astfel de candidatură:
„La începutul anilor `90 nu exista niciun fel de legislație în domeniu. Veneam pe un teren absolut virgin și a trebuit să facem eforturi serioase, ani de-a rândul, ca să punem ceva în loc. E și meritul lui Mircea Angelescu, ministru al Sportului pe atunci, nu doar al meu. Am fost împreună la ministrul Justiției de atunci, Mircea Ionescu Quintus, și ne-am întors în timp, până la legea 21 din 1924. Tot efortul a fost pus în beneficiul fotbalului românesc și poate că de acest lucru a profitat întreaga mișcare sportivă românească”, a declarat Mircea Sandu pentru sportpesurse.ro.
Fostul șef al FRF vorbește despre cadrul legislativ al sportului!
Mircea Sandu susține că cel puțin trei ani s-au depus eforturi pentru a crea noul cadru legislativ dedicat sportului românesc și fotbalului.„Timpul nu mi-a permis să mă gândesc la o asemenea formula, nici nu mi-a trecut prin minte. Erau foarte multe lucruri de pus la punct, de la legislație la activitatea fotbalistică, cu fiecare detaliu al ei. Mai trebuie spus însă și faptul că președintele federației de fotbal făcea parte din rândul membrilor COSR. Nu în conducere, ci doar ca simplu membru. Erau peste 200 dacă-mi amintesc bine. Și mai e ceva care m-a împiedicat să fac un asemenea pas. Erau niște mastodonți ai sportului românesc p-atunci, pe care i-am prețuit mereu cu care nu am dorit să concurez și față de care am considerat că le sunt dator să le permit să iasă ei în față, nu eu. E vorba despre un Cristian Gațu sau un Nicu Vlad, ca să ofer doar două exemple care-mi vin acum în minte”, a adăugat Mircea Sandu.
Cel care a condus FRF între 1990 și 2014 nu consider că este normal ca șeful fotbalului să ocupe o funcție de conducere în Comitetul Olimpic Sportiv Român, ținând cont de faptul că sportul rege nu a adus o contribuție majoră la istoria olimpismului roman:
„Noi am fost doar de două ori la un turneu olimpic cu fotbalul, în 1962 și la precedenta Olimpiadă, la Tokio, după aproape 60 de ani. Eu aș lăsa mai mult să vorbească sporturile care au făcut performanță, precum gimnastica, canotajul, scrima, înotul. Pe de altă parte, istoria se poate rescrie, mai ales atunci când se pronunță cineva ca Elisabeta Lipă, un alt mare sportiv mare al acestei țări, care atunci când vorbește o face cu autoritatea celui care știe că lucrurile sunt deja rezolvate”, a mai comentat situația Mircea Sandu, cu o anumită doză de ironie în glas.
Mircea Sandu nu vede cu ochi buni candidatura lui Răzvan Burleanu la șefia COSR!
Fostul șef al fotbalului românesc a mai spus că și-ar dori să afle dacă decizia lui Răzvan Burleanu de a candida la funcția de vicepreședinte al COSR a fost aprobată sau nu de către Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal.
„A luat decizia de capul lui, așa cum face de obicei, sau a fost luată împreună cu comitetul executiv, așa cum este firesc?”, a conchis Mircea Sandu.