EXCLUSIV | Obiectivul incredibil fixat de Florin Maxim jucătorilor de la Corvinul: ”Acolo trebuie să viseze!” Prima reacție după aflarea adversarei din Europa League

Florin Maxim (43 de ani) a fost impresionat de victoria naționalei cu Ucraina, 3-0, în primul meci de la EURO 2024. Antrenorul celor de la Corvinul spune că jucătorii săi trebuie să viseze să ajungă între tricolori. Până atunci, Corvinul și-a aflat adversara din Europa League și speră la un parcurs cât mai lung în Europa.

Numele lui Florin Maxim a fost între cele mai prezente în discuțiile microbiștilor, în sezonul recent încheiat. Tehnicianul tocmai și-a aflat prima adversară din Europa League, după un sezon în care a surprins. Corvinul a câștigat Cupa României și va juca în Europa, deși nu va putea să se bată pentru promovare în Liga 1 nici în sezonul viitor.

Florin Maxim, prima reacție după ce Corvinul și-a aflat adversara

Corvinul va juca în primul tur din Europa League cu Paksi. Ocupanta locului 2 din Ungaria le-a fost distribuită hunedorenilor din urna favoriților. Sheriff Tiraspol (Moldova), NK Maribor (Slovenia) sau Wisla Cracovia (Polonia) au fost evitate de câștigătoarea Cupei României.

”Meciurile astea în competițiile europene… sunt echipe care și-au meritat locul. (Paksi – n.r.) e o echipă dintr-un campionat ca al nostru, puternică, care dă jucători spre Vest. L-am avut și noi pe Laidouni, a făcut pasul în Ungaria și a ajuns la Berlin.

Normal că ne dorim să ne calificăm, pentru asta ne pregătim. Cum au și ei șansa lor, și noi avem șansa noastră. Nu e cineva favorit. Depinde mult de starea fizică, starea emoțională.

(Până unde poate ajunge Corvinul?) Nici nu mă gândesc acum. Avem o pregătire de efectuat, trei meciuri amicale în Slovenia. Ne așteaptă Supercupa. O luăm pas cu pas, vedem ce va fi, ne gândim atunci. Eu sper să trecem mai departe”, a declarat Florin Maxim pentru Sport pe Surse.

Urmează Supercupa cu FCSB

”La fel, va fi un meci la început de sezon, de campionat pentru ei, ne prinde bine și nouă, pentru că este un adversar extraordinar, care a făcut un campionat excelent. Un meci la fel, în care eu cred în șansa noastră, vom avea și noi momentele noastre bune. FCSB este o echipă periculoasă și pe faze fixe și pe tranziție, formează un grup tânăr, bun. Va fi un meci bun.

Le doresc baftă, dar după meciul cu noi. Pentru noi nu a fost ușor, a fost un an bun, ne-am meritat locul.

Toate (posibilele adversare – n.r.) aveau plusuri, minusuri, cum avem și noi. Vedem după meci”, a spus tehnicianul și despre meciul care va deschide noul sezon, cu FCSB.

Florin Maxim: ”Jucătorii trebuie să viseze la națională”

Când vom vedea un jucător de la Corvinul la națională?
”Avem jucători, vorbeam și cu băieții săptămâna trecută, acolo trebuie să viseze, s-a văzut și în jocul echipei naționale. A fost o echipă muncitoare, care și-a respectat planul tactic. A fost reactivă, a fost un meci câștigat pe merit. Ucraina a avut o posesie mai bună, a fost un meci perfect.

Înseamnă că selecționerul împreună cu jucătorii au înțeles ce trebuie să joace împotriva Ucrainei și au reușit. Jucători de 100 de milioane, Modrik, jucători buni. Trebuie să știi să speculezi. Să știi să suferi, să aștepți. Au făcut un meci tactic extraordinar, un meci cap coadă extraordinar.

Trebuie să înțelegi ce joacă adversarul, să știi ce le ceri, tu ai punctele tale forte, să fii destul de abil”, a mai spus fostul jucător de la Sportul Studențesc, FCSB sau Poli Timișoara.

Florin Maxim a refuzat toate ofertele

”Am încercat să aducem jucători unde credeam că trebuie să ne întărim. E normal să aducem plus valoare. Am adus jucători pe care noi i-am cunoscut, care ne vor ajuta, vor pune umărul.

Nici primul an al nostru în Liga 2 nu a fost degeaba. Au prins încredere. Anul acesta nu vom avea drept de promovare. Nu ne garanta nimeni, oricum. Era greu să iei acest vis unor jucători care au luptat pentru lucrul acesta. Noi am crezut că putem câștiga Cupa și să mergem mai departe. A fost clar că noi vom alege Europa. În Europa îți poate crește cota din toate punctele de vedere. Pentru mine va fi o experiență. Toată lumea va avea de câștigat.

Ați avut vreo ofertă să vă pună pe gânduri?

Am pornit la drum cu acest grup care mi-a fost alături, pare că vorbesc foarte mult despre domnul primar, dar domnul primar mi-a arătat susținere. Simt că pot să mă dezvolt în continiuare aici, nu are rost să mă grăbesc, nu am o dată limită. Simt că pot să mă dezvolt în continuare. Toți sunt alături de mine în ceea ce fac. Nu am niciun motiv să nu continui, oferte au fost și vor mai veni. Sunt fericit aici.

De fiecare dată știu țintarul, știu echipele, dar nu mă focalizez mai mult de primul meci. Contează cel mai mult. Îți faci o strategie pe termen lung, mediu, îți faci un scenariu, dar mă concentrez mai mult pe meciul următor. Nu știu unde se va opri echipa. Ne vom pregăti pentru această dublă cu Paksi, în rest nu mă intereseză. Mai avem trei meciuri amicale, Supercupa. Nu știu unde se va opri echipa, sper cât mai departe”, a mai spus antrenorul Corvinului pentru Sport pe Surse.

Corvinul o va întâlni pe Paksi (Ungaria) în turul 1 preliminar din Europa League. Meciurile se joacă pe 11, prima manșă, și 17 iulie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare