EXCLUSIV FOTO&VIDEO | Nebunie în București! Suporterii naționalei au luat cu asalt Piața George Enescu, spre disperarea forțelor de ordine

Mii de suporteri ai naționalei au luat cu asalt Piața George Enescu din București. Fanii au venit cu mic cu mare la Ateneu, cu trei ore înaintea partidei cu Belgia. România – Belgia este programat sâmbătă, de la 22:00 și poate aduce calificarea tricolorilor în optimile EURO 2024.

Hai, România! au strigat la unison grupurile de suporteri care au venit buluc în Piața George Enescu, în ciuda caniculei din București. Optimismul a fost la el acasă în piepturile fanilor, care au anunțat o nouă victorie mare a naționalei lui Edi Iordănescu. Și la Koln a fost invazie românească. Zeci de mii de suporteri au umplut străzile din orașul german.

Nebunie în centrul Bucureștiului înaintea partidei cu Belgia

Aproape 10 mii de susținători au umplut piața de lângă Ateneu, spre disperarea forțelor de ordine.

Polițiștii nu și-au ascuns îngrijorarea în fața invaziei galbene. Au închis accesul cu o oră înaintea partidei.

Mai mult, organizatorii au făcut apel pentru cei din afara perimetrului să nu mai insiste să intre… ”A fost atins numărul maxim și regulile impun să nu forțăm nota”, a sunat anunțul organizatorilor.

Oamenii nu s-au lăsat însă convinși și au rămas în jurul spațiului special organizat pentru vizionarea partidei.

ECHIPELE DE START:

Belgia: Casteels – Castagne, Faes, Debast, Carrasco – Mangala, Onana – Trossard, De Bruyne, Doku – Lukaku
Rezerve: Kaminski, Bakayoko, De Cuyper, De Ketelaere, Lukebakio, Openda, Sels, Theate, Tielemans, Vermeeren, Vertonghen, Vranckx,
Absent: Witsel (Accidentat)
Selecționer: Domenico Tedesco

România: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Coman Pușcaș, Alibec, Bîrligea
Selecționer: Edward Iordănescu

VIDEO: Daniel Bălan /Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare