EXCLUSIV | Ce făcea Emeric Ienei în timp ce o Românie întreagă îl credea mort. Imagini cu fostul mare antrenor, surprinse în urmă cu puțin timp! FOTO

Sandu Boc (77 de ani) a dezvăluit pentru Sport pe Surse că Emeric Ienei (87 de ani) este foarte bine. Fostul fundaș al naționalei chiar l-a vizitat pe legendarul antrenor, după zvonul morții acestuia.

Presa de sport din România a ”rostogolit” azi o veste cutremurătoare. Emeric Ienei ar fi încetat din viață. Din fericire, teribila veste nu a fost confirmată. Cu toate acestea, mai mulți dintre oamenii apropiați fostului mare tehnician au trecut prin momente deloc plăcute.

Prima imagine cu Emeric Ienei, după zvonul decesului fostului mare antrenor

Unul dintre aceștia a fost Sandu Boc. Cunoscut ca un apropiat al lui nea Imi, Boc a dezvăluit pentru Sport pe Surse că Emeric Ienei este foarte bine, mai bine decât oricând.

Mai mult, Sandu Boc a dezvăluit pentru publicația noastră că unul dintre cei care l-au sunat pe Emeric Ienei a fost nimeni altul decât Valentin Ceaușescu.

”Am fost șocat, noi ținem legătura, mai ieșim la plimbare împreună când ne permite timpul. El se menține foarte bine, azi parcă era mai tânăr ca mine.

Am avut șoc mare de tot pentru că prea multă lume a spus că a murit.

Doamna care are grijă de el era foarte revoltată. Am fost până la ei, am băut un suc cu Imi, am mai stat de vorbă. Nu i-am spus exact ce s-a întâmplat. Nu i-ar fi făcut plăcere.

Eu am trăit așa ceva când eram la Craiova. Cineva din Dolj a avut accident mortal cu o mașină identică cu a mea, toată lumea a vuit și a ajuns până la mine în familie”, a declarat Sandu Boc pentru Sport pe Surse.

”Imi e mai bine ca niciodată”

”M-a sunat Gabi Balint, cred că toată lumea a fost șocată, era normal.

Merge foarte greu, dar asta nu e un impediment ca să iasă. Am făcut și o poza.

Este perfect, este mai bine ca niciodată”, a mai spus Sandu Boc pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare