EXCLUSIV Ce diferență există între fotbalul din România și cel din Ungaria: „Nu aș fi atât de drastic”

Începând cu vara anului 2023, Paul Anton (33 de ani) evoluează pentru formația maghiară ETO Gyor.

Paul Anton nu vede o diferență mare între condițiile din România și cele din Ungaria

În ultimii ani, sportul din Ungaria s-a dezvoltat, iar vecinii ne-au fost dați exemplu în mai multe rânduri. Întrebat dacă există diferențe între cele două țări, Paul Anton a dezvăluit că „prăpastia” nu este una atât de mare și că România a început să se modernizeze într-un ritm accelerat.

(n.r. despre diferența dintre Ungaria și România) Depinde de club și club. Aici, până când actualul patron a preluat clubul, au existat probleme financiare și e clar că infrastructura nu s-a mai dezvoltat atunci. După ce a devenit însă proprietar, ușor, ușor s-au adus îmbunătățiri.

Vestiarele, terenurile de antrenament, pe cât a fost posibil. Vă dați seama că nu se poate face totul peste noapte. Se merge în această direcție însă. Și în România există condiții, nu aș fi atât de drastic. Vedem că există baza de la Rapid, de la ambele Craiova, Dinamo, FCSB, la domnul Hagi.

Nu aș vrea să uit pe cineva. Chiar și la mine la Bistrița s-a construit o nouă bază sportivă. Eu mai am contract până în vară, cu opțiune de prelungire pentru încă un an„, a spus Paul Anton, potrivit Sportpesurse.ro.

Paul Anton nu ar refuza o revenire la Dinamo pe viitor

Paul Anton are un trecut dinamovist și a evoluat în tricoul „câinilor” în perioadele 2015 – 2016, 2017 – 2018, respectiv 2020 – 2021. Întrebat dacă ar vrea să revină într-o zi în Ștefan cel Mare, mijlocașul a recunoscut că alb-roșii au rămas în sufletul său și nu a exclus această posibilitate.

Cu toate acestea, Paul Anton a declarat că nu vrea să se gândească acum la o altă echipă, în afară de Gyor.

Sunt bine. Nu am mai fost în prim-plan, dar nici nu am simțit nevoia. M-am concentrat mai mult pe munca mea aici. Nu se pune problema de întârzierea salariilor aici, sunt condiții normale. E un mediu propice, să zic așa. Obiectivul de anul trecut s-a îndeplinit și am promovat. Suntem în grafic.

(n.r. dacă revine la Dinamo) Nu știu acum și nici nu vreau să apară vreo speculație. Într-adevăr, Dinamo a rămas în sufletul meu, e clubul unde m-am simțit foarte bine, am fost respectat. Chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultima parte, nu am pus niciodată pe seama clubului Dinamo. Nici suporterii nu au avut vreo vină, a fost o situație în care am căzut victime cu toții.

Nu se știe niciodată. Mai devreme sau mai târziu poate mă voi reintersecta cu Dinamo. Deocamdată sunt la Gyor, mă simt excelent și vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Când am plecat ultima dată am făcut totul pentru a nu-i crea probleme clubuluiiar domnul Zăvăleanu poate să confirme asta”, a spus Paul Anton, pentru Sportpesurse.ro.

90 de meciuri, 14 goluri și 9 assist-uri reprezintă cifrele lui Paul Anton în tricoul lui Dinamo.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare