EXCLUSIV | Calculele din UEFA Champions League, puse pe hârtie de Marius Niculae. Pe cine mizează dinamovistul: „Sunt favoriții mei”

Marius Niculae (42 de ani) a prefațat, în exclusivitate pentru Sport pe Surse, meciurile din sferturile de finală ale UEFA Champions League. Fostul atacant al celor de la Sporting Lisabona, printre altele, și-a ales favorita la trofeu și cunoaște aspectele importante care vor conta în privința calificării în „careul de ași” și în marea finală a competiției intercluburi.

Sferturile de finală ale UEFA Champions League debutează cu partidele dintre Real Madrid și Manchester City, respectiv Arsenal Londra – Bayern Munchen. În cazul primei partide, cele două formații se vor întâlni într-o fază inferioară a întrecerii internaționale, comparativ cu sezonul precedent, atunci când, în semifinale, „cetățenii” o eliminau pe trupa antrenată de Carlo Ancelotti.

Marius Niculae face calculele pentru sferturile Champions League

Fostul internațional român a comentat duelul de foc dintre liderul din campionatul Spaniei și deținătoarea trofeului UEFA Champions League, subliniind avantajele celor de la Real Madrid. De asemenea, Marius Niculae a precizat cât de tare cântăresc indisponibilitățile lui Pep Guardiola pentru primul meci:

„Real Madrid vreau să câștige, sunt favoriții mei, la meciul cu Manchester City, deși City este deținătoarea trofeului. Eu cred că Real Madrid se va focusa, în mare parte, pe meciul acesta de UEFA Champions League, pentru că, din punctul meu de vedere, campionatul este rezolvat. Au o distanță confortabilă față de Barcelona și nu cred că vor mai putea pierde titlul. City, în schimb, nu are treaba clarificată în campionat. Sunt la bătaie acolo și contează fiecare meci în parte. Trebuie să îl joace la 100% pentru a recupera distanța față de Liverpool și Arsenal.

După cum am văzut în meciul cu Arsenal, absențele din defensivă au contat. Walker este o piesă importantă, să nu uităm că anul trecut l-a anihilat foarte bine pe Vinicius. Experiența lui Walker a fost punctul forte, pentru că în celelalte partide de anul trecut, Vinicius reușise să le rezolve. Real va încerca să se impună de la acest meci, să își creeze un avantaj liniștitor”, a transmis fostul jucător din România.

”Bayern se focusează pe Champions League”

De partea cealaltă, Bayern Munchen o va înfrunta pe Arsenal în dublă-manșă în contextul pierderii contactului cu primul loc din Bundesliga. Totuși, bavarezii mizează pe statisticile deosebite bifate în confruntările directe cu londonezii, înregistrând numai în perioada anilor 2015 -2017, trei succese la scor în fața formației britanice, toate încheiate identic, 5-1.

Același fost atacant al celor de la Dinamo crede că niciuna dintre cele două cluburi implicate în această dublă nu pornește cu prima șansă. Totuși, Marius Niculae a pus accentul pe un detaliu din interiorul echipei pregătite de Thomas Tuchel care poate face diferența.

În plus, Marius Niculae a scos în evidență runda trecută din UEFA Champions League în care a jucat Arsenal, dar și felul în care ar putea aborda elevii lui Mikel Arteta aceste partide cu formația de pe „Allianz Arena”:

„La Bayern, titlul este cam gata, i-a egalat și Stuttgart în clasament. Eu zic că ei se focusează acum doar pe Champions League. Acum nu știu care este atmosfera în cadrul lotului, pentru că Bayern este obișnuită să meargă la pas în campionat și să se focuseze doar pe Champions League, ca în fiecare an. Este ultima lor șansă de a obține un trofeu în acest sezon. Va fi un meci echilibrat, să nu uităm că Arsenal i-a eliminat pe Porto la loviturile de departajare. Am văzut meciul acela, iar Porto a jucat foarte bine, va fi un meci echilibrat din punctul meu de vedere.

Se va decide la detalii foarte mici, contează atmosfera din cadrul echipei, acolo sunt niște chestii care se văd foarte liber (n.r. Bayern). La Arsenal, nu există mari probleme momentan. Acolo se folosește în fiecare meci echipa cea mai bună, pentru a nu pierde teren pe niciunul dintre cele două fronturi, dar eu cred că prioritar pentru Arsenal este campionatul, iar Champions League poate veni ca un bonus”, a adăugat cel care a evoluat, la un moment dat, în cariera sa, alături de Cristiano Ronaldo.

PSG sau Barcelona?

La o zi distanță față de aceste dueluri din sferturi, tabloul va fi completat de alte două întâlniri extrem de disputate. PSG o va găzdui pe Barcelona în prima confruntare a acestei duble, după ce ultima dată, cele două cluburi s-au întâlnit în 2021. Pe atunci, francezii făceau un meci mare în Catalunia, asigurându-și un scor relaxant, pentru ca, la retur, să nu mai aibă mari probleme.

De această dată, după cum precizează Marius Niculae, PSG ar trebui să fie echipa care să fie favorită la calificarea mai departe, pentru că răsplata sumelor imense de capital investite în lot pentru ridicarea acestui trofeu ar trebui să apară odată și odată. În plus, fostul dinamovist a punctat și cum va fi judecat duelul campionilor mondiali cu Franța din 2018, Jules Kounde și Kyllian Mbappe.

„Paris are 10 puncte distanță față de Brest în campionat și eu zic că va pune mare preț pe Champions League. Asta este dorința lor de mult timp, după ce au băgat foarte mulți bani și l-au adus și pe Messi și pe Di Maria și mulți alții. Nu au reușit cu aceste nume grele, iar, ca în fiecare an, este un obiectiv câștigarea UEFA Champions League. PSG va fi favorită acasă, Barcelona este la fel ca Bayern, cu ultima șansă de a câștiga un trofeu în acest sezon. Dar o văd favorită pe PSG, mai ales datorită meciului de acasă, calificarea, totuși, se va juca la Barcelona.

Este greu să îl prinzi pe Kylian, știm foarte bine ce viteză explozivă are. Cred că va fi un duel frumos cu Kounde, mai ales că se cunosc foarte bine ambii. Vor fi dueluri foarte interesante. O dublă, oricum, foarte echilibrată”, a precizat Marius Niculae, pentru Sport pe Surse.

Atletico și Borussia, revedere după cinci ani

Tot în aceeași seară de UEFA Champions League, Atletico Madrid și Diego Simeone vor da piept cu Borussia Dortmund. Cele două grupări au jucat cel mai recent în 2018, în grupele acestei competiții, atunci când și-au împărțit victoriile.

Atacantul trecut și pe la Mainz, în Germania, pe parcursul carierei sale de fotbalist, a subliniat că trupa iberică pleacă cu un ușor avantaj înainte de începerea sferturilor.

În plus, Marius Niculae nu a ignorat posibilele scenarii din finala UEFA Champions League și a ales două „filme” de excepție care ar putea fi urmărite în ultimul act al competiției:

„La Atletico Madrid cu Borussia Dortmund, regăsim două echipe suferinde. Dortmund a pierdut acasă cu Stuttgart, nici madrilenii nu fac un sezon foarte bun, sunt pe patru în LaLiga. Eu zic că și aici va fi echilibrată situația, dar prima șansă o are Atletico, pentru că Simeone are experiența necesară în Champions League.

După sferturi, cred că Real Madrid anul acesta este favorită. Este o echipă care știe să câștige trofee. Au un antrenor care are nenumărate trofee. Este cum este Sevilla în Europa League. O finală Real Madrid – PSG ar fi foarte frumoasă, dar nici Real Madrid – Barcelona nu ar fi o finală urâtă”, a concluzionat fostul dinamovist.

În UEFA Champions League, Marius Niculae a evoluat în calificările celei mai mari întreceri europene, bifând șase apariții, în total, în care a punctat în două rânduri.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare