EXCLUSIV Alexandru Vlad a fost coleg de cameră cu Lunin, eroul lui Real Madrid: ”Era junior, dar toți voiam să-l avem în poartă la miuțe. Va fi infernal cu Ucraina la Euro”

Fostul fundaș stânga de la Pandurii și CFR Cluj, Alexandru Vlad, 34 ani, a jucat timp de un sezon, la Dnepr, alături de Andrey Lunin. Adică omul care a calificat miraculos Realul în semifinalele Champions League, după un meci fantastic împotriva lui City. Crede că ne așteaptă o întâlnire complicată cu Ucraina la Euro 2024

Alexandru Vlad, amintiri despre portarul Ucrainei

Real Madrid s-a calificat miercuri seara în semifinalele Champions League după ce a trecut de deținătoarea trofeului, Manchester City. Eroul galacticilor la returul din Anglia a fost Andrey Lunin. Portarul a bifat o serie de intervenții paranormale în timpul celor 120 de minute de joc și a parat două penalty-uri la loviturile de departajare. Goal-keeper-ul ucrainean va înfrunta România în prima partidă de la Euro. În sezonul 2016-2017, a fost coleg de cameră la Dnepr cu Alexandru Vlad, care deapănă acum amintiri interesante despre omul care dă deja fiori ”tricolorilor” pentru meciul de la Munchen, din iunie.

Momentul în care Lunin parează șutul ridicol al lui Bernrdo Silva la loviturile de departajare din City – Real Madrid. Credit line: Dave Shopland / AP / Profimedia

L-au adus direct din centrul de juniori”

Era un copil pe atunci. Și a beneficiat de o conjunctură favorabilă la Dnepr. Începuse războiul, plecaseră străinii, iar antrenorii rulau mulți jucători interni. Nu prea au fost mulțumiți de câțiva portari și l-au adus direct de la centrul de juniori pe Lunin. Nu apărase până atunci nici măcar la echipa a doua”, povestește Vlad în exclusivitate pentru sportpesurse.ro. El s-a retras din activitate vara trecută, după ce a încheiat contractul cu FC Voluntari.

Continuă: ”Avea talie încă de la 16-17 ani. Și i-a impresionat pe toți prin antrenamente, meciuri. A devenit imediat titular și nu l-a mai scos nimeni dintre buturi. La miuțe ne băteam să-l ia fiecare în echipă. Parcă umplea poarta prin fizicul și intervențiile lui”.

Se culca numai la 9 seara, nu l-am văzut niciodată nervos”

Vlad a stat chiar în aceeași cameră cu Lunin: ”Cantonamentul era pe la 30 kilometri de oraș. Nu ieșea de acolo zile întregi. Doar pregătire, hrană, odihnă. Un tip incredibil de echilibrat încă de tânăr. Se culca pe la 9 seara. Îmi era și rușine să țin lumina aprinsă sau televizorul deschis, să nu-l deranjez. Mai stăteam puțin pe telefon, pe întuneric. Doar vinerea îl mai vedeam câteva ore printr-un mall din apropiere”.

Detaliază apoi ADN-ul lui Lunin. Și comentează seara magică a lui Andrey din UCL. ”Era un tip introvertit, calm, niciodată nu l-am văzut nervos. Mă uitam și acum la seria de penalty-uri de la Manchester. N-a schițat nici măcar un zâmbet sau un gest de bucurie după ce a apărat șuturile lui Bernardo Silva și Walker. Altul ar fi sărit 10 metri în sus de bucurie! Parcă era o statuie!”.

Se pregătea foarte bine și la sală. Avea o priză bună, înălțime potrivită, inspira siguranță, împingea foarte tare în picioare, închidea unghiurile. Mă așteptam să ajungă la un nivel bun, dar nicidecum să devină eroul lui Real Madrid”, Alexandru Vlad pentru sportpesurse.ro

Ucraina are o forță mai mare decât a arătat până acum”

Alex a jucat timp de patru sezoane în Ucraina, la Dnepr (2013-2017), unde l-a avut coechipier și Dovbyk, actualul vârf al surprizei din La Liga, Girona. E sigur că ne așteaptă la Euro o partidă dură contra ucrainenilor, cu care vom deschide traseul din grupă.

Și Artem Dovbyk (tricou galben), atacantul Ucrainei și al Gironei, a împărțit vestiarul cu Alex Vlad la Dnepr. Credit line: P.Dziurman/REPORTER / imago sportfotodienst / Profimedia

Mi se pare o echipă foarte solidă. Sincer, la ce valoare individuală au jucătorii lor, ai uneori senzația că naționala nici nu etalează încă forța de care e capabilă. Au arătat însă caracter și determinare în baraj, unde au întors rezultatul de fiecare dată și au obținut calificarea în Germania. Asta denotă o forță interioară fantastică. E un grup care nu renunță niciodată. Și sunt foarte disciplinați. Dacă-i pui să meargă doar pe linia de tren, nu comentează niciunul. La noi, în schimb, e pornirea asta de a avea mereu de criticat ceva”, spune Vlad.

România arată chiar foarte bine la ce oferă fotbalul nostru”

Are încredere însă în naționala României: ”La ce oferă fotbalul nostru în ultimii ani, echipa de acum mi se pare chiar remarcabilă. E un grup care s-a dezvoltat frumos, iar selecționerul a adunat acolo un nucleu de bază, în jurul căruia a construit inteligent. Cred că putem scoate măcar o remiză cu Ucraina. E foarte important să nu pierzi primul meci la un turneu final”.

Îi ia apărarea lui Bancu, soluția de bază pe postul de fundaș stânga, pe care a evoluat și Vlad: ”Dacă e considerat cam singura soluție bună în acest moment, ar trebui să-l criticăm mai puțin. Să-l încurajăm. Nu prea ai de unde să iei pe altul. Apăruse Borza cu mari speranțe, dar a făcut-o lată cu acel party. Eu nu-i înțeleg pe copiii ăștia cum fac asemenea greșeli incredibile”.

Am decis să mă retrag vara trecută. Nu prea am mai avut continuitate în ultimii ani. Deocamdată, mă ocup de imobiliare. Am cumpărat în timp niște apartamente în București, în Cluj. Soția a deschis și o cofetărie online”, Alexandru Vlad

L-aș lua cu ochii închiși pe Chiricheș la Euro”

Iar în final Alexandru e foarte tranșant cu o temă sensibilă înainte de Euro: merită sau nu Vlad Chiricheș să fie în lotul pentru Euro?

 
Vlad Chiricheș ar putea intra pe ultima sută de metri în lotul pentru Euro. Sursă Foto: Profimedia

 

Am fost coleg cu Vlad mulți ani. Și la Ardealul, și la Curtea de Argeș, și la Pandurii. Dacă e apt medical, n-are cum să nu fie în Germania. L-aș lua cu ochii închiși dacă aș fi selecționer. Mă uitam și cum a jucat ultimele meciuri la FCSB. Excelent! Chiar dacă nu-l bagi pe teren, e un om perfect de vestiar. Nu-ți face atmosferă, unește grupul, n-are orgolii de genul să fie titular. E un băiat foarte onest și cerebral”, a încheiat Vlad.

0 e numărul selecțiilor lui Vlad la naționala României, unde a fost convocat însă la un amical cu Trinidad Tobago (2013), fără să intre însă pe gazon

178 partide în L1 a adunat Vlad, la Pandurii, CFR Cluj și Voluntari, semnând un singur gol

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare