Elias Charalambous, în extaz după ce FCSB a bifat încă un record în Superliga. Ce a spus despre viitorul său după ofertele din Arabia Saudită

Elias Charalambous s-a declarat extrem de mulțumit de sezonul reușit de FCSB, încheiat vineri seară în Gruia, cu egalul contra lui CFR Cluj, scor 1-1.

Elias Charalambous, despre recordul semnat de FCSB după golul marcat de Alexandru Stoian după doar 19 secunde trecute din meciul cu CFR Cluj: „Am încheiat sezonul în cel mai bun mod posibil”

Antrenorul campioanei a dorit să puncteze în mod special faptul că în această partidă echipa lui a semnat cel mai rapid gol marcat în această stagiune de Superliga, reușit de tânărul de doar 17 ani Alexandru Stoian în secunda 19.

Pe de altă parte, tehnicianul cipriot a recunoscut cu această ocazie că a primit recent anumite oferte, în principal din Arabia Saudită, dar a dat de înțeles, o dată în plus, că și-ar dori mai degrabă să continue la FCSB.

„În primul rând am marcat cel mai rapid gol din campionat, încă un record. Avem 24 de meciuri fără să pierdem, fără înfrângere în play-off. Cel mai bun lucru este că am văzut 7-8 jucători tineri care au jucat foarte bine, înseamnă că se lucrează foarte bine și la academie. Am încheiat sezonul în cel mai bun mod posibil, suntem fericiți pentru suporterii noștri care au venit la meci, vreau să mulțumesc tuturor pentru acest sezon.

Aveam câțiva jucători care au plecat pentru echipele naționale, cei care au intrat au arătat că sunt competitivi. (n.r. Despre golul lui Stoian) Cred că toată lumea a fost surprinsă, a fost ceva foarte frumos, și pentru Stoian, și pentru echipă.

(n.r. Despre ofertele din Arabia Saudită) Am primit ceva apeluri, dar sunt fericit aici și sper să putem pune capăt tuturor zvonurilor. Acum este timpul să ne relaxăm puțin, vacanța noastră este scurtă, trebuie să ne întoarcem, avem noi provocări, este momentul pentru jucătorii care au jucat mult în acest sezon să se relaxeze.

Vreau să felicit CFR pentru că a câștigat cupa. A fost un sezon frumos, le doresc tuturor să se odihnească și să ne vedem în sezonul viitor”, a declarat Elias Charalambous la finalul meciului CFR Cluj – FCSB 1-1.

Reacția fotbalistului de 17 ani după isprava reușită

„Mă bucur că am reușit să marchez, că echipa a fost neînvinsă play-off-ul acesta. Este o bucurie foarte mare, este un vis îndeplinit. Asta îmi doresc, să joc din ce în ce mai multe minute. Toți colegii m-au încurajat și a fost bine”, a spus și Alexandru Stoian la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare