Ei sunt oamenii pe care i-a îmbogățit Cosmin Olăroiu! Cum arată staff-ul antrenorului din ultimii ani

Cosmin Olăroiu (55 de ani) s-a dovedit a fi un antrenor de succes pe toate planurile.

Cosmin Olăroiu și românii pe care i-a ținut aproape

Pe lângă rezultatele importante ca antrenor, Cosmin Olăroiu a reușit să prindă și contracte absolut impresionante. Tehnicianul nu a fost singur în tot acest timp și a avut alături un staff format în mare parte din români.

Concret, Gabriel Caramarin, Cătălin Necula (secunzi) și Eugen Nae (antrenorul cu portarii) l-au urmat pe Cosmin Olăroiu pe la toate echipele unde a fost. Inclusiv la Al-Sharjah, „Oli” îi are alături pe cei menționați anterior.

Totodată, din staff-ul actual al lui Cosmin Olăroiu mai fac parte românul Rareș Ene (analist video), dar și brazilianul Leandro (preparator fizic).

Cosmin Olăroiu, salariu de 6 milioane de dolari pe sezon ca selecționer

Aflat din noiembrie 2021 pe banca celor de la Al-Sharjah, Cosmin Olăroiu urmează să plece de la actuala formație. Concret, antrenorul român s-a înțeles cu naționala Emiratelor Arabe Unite și va fi selecționer pentru a doua oară în carieră.

Presa din zona Golfului anunță că Federația Emiratelor Arabe Unite de Fotbal și Cosmin Olăroiu au bătut palma pentru un contract valabil până în 2027. Salariul românului va fi de 6 milioane de dolari pe an și principalul obiectiv este accederea la Cupa Mondială din 2026.

Olăroiu își va încheia însă actualul sezon cu Al-Sharjah, iar mai apoi va începe noul proiect. „Oli” va fi selecționer pentru a doua oară, după experiența de la naționala Arabiei Saudite, acolo unde a stat însă doar câteva săptămâni, la finalul anului 2014.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare