În cursul zilei de miercuri, antrenorul Marius Șumudică și acționarul minoritar Victor Angelescu au informat că Aaron Boupendza a ajuns la un acord cu Rapid și este așteptat să semneze contractul și să fie prezentat oficial în scurt timp.
Doar că reprezentanții clubului egiptean Zamalek susțin în continuare că ei sunt în posesia unui contract legal semnat deja de atacantul gabonez în vârstă de 28 de ani cu gruparea din Cairo.
Cei de la Zamalek susțin în continuare că Aaron Boupendza, fotbalistul așteptat să semneze cu Rapid, are deja un contract valabil semnat cu gruparea din Cairo
În plus, Amr Adham, un membru din conducerea clubului din Egipt, susține că Zamalek a și intrat deja în posesia certificatului internațional de transfer, astfel încât jucătorul african nu ar mai avea de ales din acest punct și ar urma să fie nevoit să respecte înțelegerea pe care ar fi semnat-o deja, după cum anunță egiptenii.
În acest context, dacă spusele lui Adham se dovedesc a fi adevărate și susținute de fapte reale, atunci cei de la Rapid nu ar mai avea de ales în această situație și va trebui să se retragă din cursa pentru aducerea lui Aaron Boupendza.
Oficialul lui Zamalek nu s-a arătat deloc îngrijorat de modul în care decurge speța în acest moment și a transmis că giuleștenii se vor convinge de cum stau cu adevărat lucrurile în momentul în care vor solicita acel certificat de transfer și vor observa că într-adevăr fotbalistul a semnat deja un contract valid cu formația din Cairo.
Cum stau lucrurile din punctul egiptenilor de vedere
„Pe scurt, situația stă în felul următor. Jucătorul a semnat un contract cu Zamalek. În baza acelui contract, am obținut ITC-ul (International Clearance Certificate – actul în baza căruia se operează transferurile internaționale).
Clubul i-a trimis bilete de avion, dar el nu a venit. L-am întrebat de ce a apărut întârzierea aceasta și nu ne-a răspuns. Acestea sunt faptele. În funcție de ceea ce se va întâmpla în continuare, Zamalek va căuta calea legală care trebuie urmată împotriva jucătorului, precum și a unui club cu care va semna fără acordul nostru.
Noi nu ne grăbim. Nu avem nicio conversație cu acest domn (n.r. agentul atacantului). Dacă agentul este sigur de poziția jucătorului și ignoră faptele pe care le-am prezentat, nu avem ce să facem. Așteptăm și vedem ce se întâmplă. Mă tem că impresarul nu e sigur de situația în care se află clientul său.
Când vor cere acest act vor realiza care este adevărul. Auzim multe știri, multe zvonuri. Dar nu ne panicăm. Cum v-am spus, nu e nicio grabă. Nu lucrăm sub presiune. Rapid trebuie să facă ceea ce consideră că este potrivit în această chestiune”, a spus Amr Adham, potrivit playsport.ro.