Egalul rușinos obținut de România cu Liechtenstein, motiv de discuții în SUA! Ce au spus jurnaliștii americani despre catastrofa din Ghencea

Vineri seara, în Ghencea, România a etalat o prestație catastrofală în fața celor din Liechtenstein. Ultimul amical înaintea startului EURO 2024 s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, elevii lui Edi Iordănescu nefiind în stare să marcheze în poarta adversarilor. Astfel, s-a ajuns la cel mai rușinos rezultat din istoria echipei naționale, iar subiectul a fost tratat și de presa din Statele Unite ale Americii.

Campionatul European se va desfășura în perioada 14 iunie – 14 iulie. La turneul final din Germania, România face parte din grupa E, alături de Ucraina, Belgia și Slovacia. Debutul „tricolorilor” la EURO 2024 se va consemna pe „Allianz Arena”, din Munchen, pe data de 17 iunie. Atunci, fotbaliștii români vor da piept cu vecinii de la Nord.

România – Liechtenstein a ajuns pe alt continent

România, clasată pe poziția a 46-a în clasamentul FIFA, nu a putut trece de naționala de pe locul 202. Asta le-a produs uimirea până și oamenilor de presă din Statele Unite ale Americii.

După ce jurnaliștii din țările cu care „tricolorii” se vor confrunta la EURO 2024 au abordat remiza dintre România și Liechtenstein, a venit rândul celor de pe tărâm american să discute despre acest subiect.

Daily Gazette, o celebră publicație din New York, a notat: „România n-a reușit să bată una dintre cele mai mici țări din Europa”.

Așa cum am precizat anterior, rezultatul final al partidei de pregătire din Ghencea a consemnat cea mai mare rușine din istoria echipei naționale de fotbal a României. Iată topul rușinilor „tricolorilor”, după introducerea clasamentului FIFA (1992):

  • 1. România – Liechtenstein 0-0 (locul 202, 2024);
  • 2. România – Georgia 1-2 (locul 91, 2021);
  • 3. Armenia – România 3-2 (locul 88, 2021);
  • 4. Moldova – România 3-3 (locul 136, 2011);
  • 5. Kosovo – România 0-0 (locul 101, 2023).

NU RATA: Cum a reacţionat presa din Ucraina după ce a văzut că România s-a chinuit cu Liechtenstein, înainte de EURO 2024

Lotul final convocat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024:

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare