Duminică, 1 decembrie, va rămâne o zi pe care Edoardo Bove (22 de ani) nu o va uita niciodată.
Regulamentul îi interzice lui Edoardo Bove să mai joace în Serie A
Fotbalistul Fiorentinei s-a prăbușit în minutul 17 al meciului cu Inter, fără să fie atins de cineva. Edoardo Bove a intrat în stop-cardiac și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost stabilizat.
După 4 zile, Edoardo Bove şi-ar fi dat deja acordul pentru implantul de defibrilator, însă există o mare problemă pentru fotbalist. Conform regulamentului din Serie A, niciun jucător nu poate juca cu un astfel de dispozitiv cardiac.
Potrivit datelor din Peninsulă, Edoardo Bove ar putea fi operat vineri, 6 decembrie, pentru a-i fi montat defibrilatorul cardiac. Evaluat la 14 milioane de euro, fotbalistul Fiorentinei a fost crescut de AS Roma, iar mai apoi a ajuns la actualul club sub formă de împrumut, în această vară.
Ce s-a întâmplat în legătură cu moartea lui Davide Astori, fostul căpitan al Fiorentinei
Pe 9 iulie 2024, medicul Giorgio Galanti a primit o condamnare definitivă de un an de închisoare pentru uciderea din culpă a fostului fundaș.
Davide Astori, ex-căpitan al Fiorentinei, a decedat pe 4 martie 2018, la vârsta de doar 31 de ani. Totul s-a petrecut la hotelul unde el și coechipierii lui au fost cazați în perspectiva unei partide cu Udinese.
Galanti a fost acuzat că nu a pus un diagnostic privitor la o afecțiune cardiacă în privința lui Astori, această problemă, cardiomiopatia ventriculară aritmogenă conducând la trecerea în neființă a stoperului. Doctorul cunoștea situația medicală a lui Davide Astori, însă tot a recurs la un gest de-a dreptul incredibil. A emis două certificate cu ajutorul cărora fotbalistul a putut juca în Serie A.
Soția regretatului apărător a oferit o reacție ulterior condamnării lui Giorgio Galanti. „Acum mă simt puțin mai ușurată. Nimic nu îl poate aduce pe Davide înapoi, dar le mulțumesc cu adevărat tuturor pentru dragostea pe care i-au arătat-o lui Davide și nouă tuturor”, a spus Francesca Fioretti, potrivit Mundo Deportivo.
Davide Astori a făcut primii pași în fotbal la AC Milan. Debutul său în Serie A a fost consemnat în 2008, în echipamentul lui Cagliari, actuala formație a lui Răzvan Marin. În 2014, fundașul a fost împrumutat la AS Roma, un an mai târziu ajungând la Fiorentina.