Un moment dramatic a avut loc pe Stadio Artemio Franchi în timpul meciului dintre Fiorentina și Inter, când Edoardo Bove, mijlocașul împrumutat de la AS Roma, s-a prăbușit pe gazon în minutul 17 fără să fie implicat într-un duel.
Criza de epilepsie, posibilă cauză a incidentului
Conform primelor informații oferite de ANSA, Bove ar fi suferit o criză de epilepsie care i-a provocat un stop cardiac. La spital, jucătorul și-a revenit și a discutat cu cu tatăl său, antrenorul Fiorentinei, Raffaele Palladino, și primarul Florenței, Sara Funaro. În următoarele ore, fotbalistul va efectua o tomografie computerizată pentru a stabili cu exactitate cauzele incidentului.
Edoardo Bove, în vârstă de 21 de ani, este considerat un talent promițător al fotbalului italian. Crescut la academia lui AS Roma, Bove a fost împrumutat la Fiorentina în luna august. În acest sezon, mijlocașul a avut prestații bune, evoluând în 15 meciuri și reușind să înscrie un gol, alături de patru pase decisive.
„Bove, semne pozitive: Eduardo a fost extubat și este conștient 🙏💜
Fotbalistul echipei Fiorentina este treaz și conștient. În această dimineață, a fost extubat și nu prezintă leziuni cardiologice sau neurologice. Eduardo Bove răspunde la întrebări: primele sale cuvinte au fost adresate echipei medicale și familiei. Jucătorul nu este sedat și este pe deplin conștient. Clubul, împreună cu spitalul Careggi, va oferi actualizări în cursul zilei.
Hai, Eduardo, suntem alături de tine!” a fost mesajul postat pe rețelele sociale.
Dennis Man, mesaj emoţionant pentru Edoardo Bove
Nume mari din fotbalul internaţional au reacționat și au avut mesaje de încurajare pentru Edoardo Bove. Printre fotbaliștii care au reacționat de numără și Dennis Man.
Internaționalul român a distribuit pe Instagram mesajul postat de Serie A: „Forța Edo. Suntem alături de tine”.