Edi Iordănescu și-a găsit echipă! Antrenorul a bătut palma și urmează să semneze până la finalul sezonului

Edi Iordănescu (46 de ani) ar fi bătut palma cu arabii de la Al-Taawon.

Edi Iordănescu merge în Arabia Saudită

După aproximativ jumătate de an în care a fost liber de contract, Edi Iordănescu ar fi fost convins să semneze. Fostul selecționer al României a negociat în ultimele zile cu arabii de la Al-Taawon, iar în cele din urmă a bătut palma cu oficialii clubului.

Potrivit presei din zona Golfului, Edi Iordănescu urmează să semneze un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire până la jumătatea anului 2026.

Oficialii clubului saudit au ajuns la un acord cu Edward Iordănescu, antrenorul român care a condus naționala țării sale spre calificare la Euro 2024 și a stat pe banca echipei la turneul final din Germania. Al-Taawoun a fost în negocieri și cu antrenorul Djamel Belmadi, dar l-a preferat pe Edward Iordănescu, ceea ce arată încrederea clubului în capacitatea românului și în planurile sale pentru viitorul echipei.

Al-Taawoun are așteptări mari de la colaborarea cu Edward Iordănescu, în tentativa de a obține rezultate importante pe plan local. Contractul inițial va fi valabil până la finalul acestui sezon. Cu opțiune de prelungire pentru tot sezonul 2025-2026“, au scris arabii.

În acest moment, Al-Taawon ocupă locul 10 în campionatul Arabiei Saudite.

FC Vaslui (secund), Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, FCSB și naționala României sunt formațiile din CV-ul lui Edi Iordănescu din postura de antrenor.

Edi Iordănescu, despre revenirea în fotbal românesc

La finalul anului 2024, numele lui Edi Iordănescu a fost vehiculat pentru postul de antrenor de la CFR. În cele din urmă, fostul selecționer al României a ținut să pună capăt zvonurilor și a postat un mesaj clar pe rețelele sociale.

În secțiunea de comentarii, Edi Iordănescu a fost provocat de un urmăritor, care i-a transmis că ar trebui să rămână în România și să-și demonstreze calitățile. În replică, tehnicianul a scris că vrea să pregătească cel puțin o echipă din străinătate, înainte de a mai prelua un club din Superliga.

Nu e un subiect de discutat pe Facebook, dar motivele plecării mele de la echipa națională au fost interpretate/speculate în fel si fel. În afară de mine și familia mea, nu cred că le știe cineva cu adevărat, cel puțin nu în totalitate. Dar e dreptul meu la intimitate.

Lumea trebuie să știe că tot timpul am fost extrem de asumat. Si când decid ceva, îmi asum tot ce urmează sau vine la pachet. Însă dacă am plecat, cu siguranță că cel puțin următoarea experiență va fi în străinătate. Nu exclud într-o zi să revin în competiția noastră, dar nu în acest moment„, a scris Edi Iordănescu, pe Facebook.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare