Edi Iordănescu, certat de un fost internaţional că nu-l convoacă pe Alex Mitriţă la echipa naţională: „Nu am nicio scuză să nu-l iau!”

Alex Mitriţă a fost cel mai important jucător de la CSU Craiova, în acest sezon. A marcat 16 goluri şi a oferit şi 12 pase decisive. Specialiştii din fotbalul românesc îl cer pe mijlocaşul ofensiv de 29 de ani în lotul pentru EURO 2024.

Deocamdată, relaţiile par reci între Mitriţă şi Edi Iordănescu.

Florin Prunea îl ceartă pe selecţioner

Florin Prunea e de părere că este nevoie de Alexandru Mitriță la națională.

„Din punctul meu de vedere, nu că l-aș lua, dar nu am nicio scuză să nu-l iau! Normal că l-aș lua! Discuția pe care a avut-o Edi cu el la un moment dat, în care au clarificat niște lucruri, ce rost a mai avut?

Cred că în primul rând a vrut să-i spună: «Băi băiatule, uite unde ai greșit. Haide să încercăm să remediem». Acum ce să mai facă săracul? Nu are ce să mai facă! Cred că i-a zis: «Tu vezi-ți de treaba ta și cu siguranță că ai șansa ta!».

De la discuția aia, chiar că joacă, nu ai ce să zici. Este locomotiva acestei echipe, iar el și Florinel Coman sunt jucătorii numărul 1 ai competiției interne. Nu au cum să lipsească! S-a mai mărit și lista!“, a spus Florin Prunea la Digisport.

De ce nu e convocat Mitriţă printre tricolori

Leo Toader, antrenorul cu portarii de la naţională, a dezvăluit de ce Alex Mitriţă nu se află în graţiile selecţionerului.

„Vezi că Mitriță joacă în bandă unde trebuie să faci și faza de apărare. Este un tip sclipitor pe faza de atac. Avem și alții care fac faza de apărare, nu o fac 100%, dar o fac mai mult. Mitriță poate să fie o variantă oricând.

La mijlocul terenului nu putem să spunem că avem jucători cu talie. Avem Stanciu, Cicâldău și Răzvan Marin care au 1, 70 și puțin. Mitriță prin viteză și execuții face diferența. Este în lotul lărgit, este urmărit, dar asta decide Edi Iordănescu.

Edi ține la disciplină, dar nu avem probleme. Avem un regulament strict, băieții îl respectă”, a dezvăluit Leo Toader pentru fanatik.ro.

Accidentarea lui Olimpiu Moruțan s-a produs în timpul duelului dintre Ankaragucu și Beșiktaș, din penultimul act al Cupei Turciei. După cum am menționat anterior, jucătorul ofensiv de 24 de ani are în fața sa o perioadă de cel puțin șase luni de zile în care va absenta de pe gazon.

Edi Iordănescu și-a pierdut cel mai bun pasator din preliminariile pentru turneul final din Germania, iar un fost atacant din SuperLiga a revenit cu o propunere mai veche, de care selecționerul s-a tot „lovit” în ultimul timp: convocarea lui Alex Mitriță.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare