Edi Iordănescu a anunțat lista preliminară pentru meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia. Ce se întâmplă cu Ianis Hagi

Edi Iordănescu a anunțat astăzi, 1.03.2024, cei 28 de jucători care se află pe lista preliminară pentru partidele amicale cu Irlanda de Nord și Columbia, programate în luna martie la București și Madrid. Selecționerul și-a „călcat” pe inimă și se gândește să convoace și fotbaliști care nu sunt titulari la formațiile de club. Ianis Hagi este unul dintre ei.

Edi Iordănescu a anunțat lista preliminară pentru partidele amicale din luna martie

Edi Iordănescu se abate de la principiile sale și a inclus pe lista preliminară și fotbaliști care nu sunt titulari la echipele de club, după cum anunță site-ul frf.ro. Radu Drăgușin, Horațiu Moldovan și Ianis Hagi sunt cele mai sonore nume, care se află în vederile selecționerului deși nu sunt titulari. Drăgușin a jucat doar 20 de minute la Tottenham, echipă care l-a transferat cu 31 de milioane de euro, Horațiu Moldovan nu a debutat la Atletico și este rezerva lui Oblak, iar Ianis Hagi a jucat doar 19 minute în ultimele cinci partide.

Partida România – Irlanda de Nord este programată vineri, 22 martie, pe Arena Națională, iar Columbia – România se dispută pe 26 martie pe stadionul Civitas Metropolitano (Madrid).

Lotul preliminar al naționalei României:

PORTARI
Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 9/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 15/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 13/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 14/0), Alexandru PAȘCANU (Sporting Gijón | Spania, 0/0);

MIJLOCAȘI
Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 35/4), Marius MARIN (Pisa | Italia, 15/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 17/4), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 52/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Andrei CORDEA (Al-Tai | Arabia Saudită, 5/0), Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Andrei ARTEAN (Apollon Limassol | Cipru, 0/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Antonio SEFER (Hapoel Beer Sheva | Israel, 1/0);

ATACANȚI
Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 36/5), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 40/11), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 8/2).

Înainte de participarea la EURO 2024, România va mai disputa, în iunie, două partide amicale, ambele la București, pe stadionul Steaua: marți, 4 iunie, contra Bulgariei, și sâmbătă, 8 iunie, împotriva reprezentativei din Liechtenstein.

Această listă poate suferi modifică substanțiale pentru că aici nu sunt trecuți și jucătorii din SuperLiga.Fundașii Bogdan Racovițan și Alexandru Pașcanu, dar și mijlocașii Andrei Artean și Vlad Dragomir au o șansă să se regăsească pentru prima oară în lotul final.

Programul României la EURO 2024 este următorul:

Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Câștigătoare Play-off B (München, 16:00)
Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)
Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare