E gata! Bayern Munchen s-a înteles cu noul antrenor pentru sezonul viitor

După aproximativ un sezon și jumătate, Bayern Munchen a încheiat colaborarea cu Thomas Tuchel (50 de ani). Bavarezii au fost nevoiți să găsească un alt tehnician care să preia echipa și să pregătească următorul sezon.

Bayern Munchen și Vincent Kompany

Conducerea lui Bayern Munchen s-a orientat către Vincent Kompany (38 de ani), fostul fundaș al lui Manchester City. Acesta a plecat de la Burnely la finalul acestui sezon, după ce echipa a retrogradat din Premier League și Championship.

Decizia celor de la Bayern Munchen pare neașteptată la prima vedere, deoarece belgianul de 38 de ani a retrogradat cu Burnley acum câteva zile, la capătul unui sezon cu doar 24 de puncte. În plus, Kompany n-a mai antrenat nicio altă echipă de top. 

Cei de la Bayern Munchen negociază acum cu Alan Pace, patronul lui Burnley, și se așteaptă să se ajungă la un acord și cu acesta în decursul acestei săptămâni. Potrivit jurnalistului Tobi Altschäffl de la Bild. , există deja un acord verbal între șefii grupării bavareze și antrenorul belgian.

Thomas Tuchel pleacă de la Bayern Munchen! Totul e confirmat

Bavarezii nu a avut o evoluție tocmai demnă de istoria sa în actuala stagiune. Bavarezii lui Thomas Tuchel au ratat titlul în Bundesliga, pe care l-a cucerit Bayer Leverkusen, sub comanda lui Xabi Alonso, din postura de echipă neînvinsă. În plus, Bayern a fost eliminată din semifinalele Ligii Campionilor.

Având în vedere acest context, șefii lui Bayern au ajuns la un acord cu Thomas Tuchel, potrivit căruia tehnicianul de 50 de ani nu va continua pe „Allianz Arena” din vară.

„Aceasta este ultima mea conferință de presă ca manager al lui Bayern. Au fost discuții pentru a rămâne și a continua împreună, dar nu am ajuns la un acord… Așa că decizia rămâne (n.r. – despărțirea de Bayern).” a declarat Thomas Tuchel, conform celebrului jurnalist italian Fabrizio Romano.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare