ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis), organismul care a suspendat-o inițial pe Simona Halep pentru patru ani în celebrul scandal de dopaj, pentru ca ulterior această perioadă să fie diminuată, după cum se știe deja foarte bine, a dictat acum o altă sancțiune severă pentru o jucătoare din România.
După Simona Halep, și Alexandra Iordache a fost suspendată de ITIA, dintr-un motiv diferit însă. Tânăra jucătoare de tenis din România a recunoscut că a „trucat” un meci
Este vorba despre Alexandra Iordache, în vârstă de 21 de ani, situată în prezent pe locul 915 în clasamentul WTA. Ea a fost suspectată până de curând că a acceptat o anumită sumă pentru a „truca” un meci, iar acum a recunoscut această faptă.
Astfel, a primit o suspendare de doi ani din activitate, valabilă de la data de 11 martie anul curent, dar și o amendă în valoare totală de 15.000 de dolari, sumă din care însă 5.000 de dolari ar urma să fie achitați doar în cazul în care ea ar recidiva în perioada următoare.
„Jucătoarea de tenis din România Alexandra Iordache, care în august 2023 a ajuns pe locul 756, cel mai înalt al carierei, a recunoscut că a aranjat rezultatul unui meci în schimbul unei plăţi, a avut o abordare coruptă către o altă jucătoare şi a aranjat distrugerea probelor.
Iordache, în vârstă de 21 de ani, a fost suspendată pe o perioadă de doi ani şi amendată cu 15.000 de dolari, dintre care 5000 de dolari cu suspendare. Perioada de ineligibilitate a jucătoarei a început pe 11 martie 2025 şi se va încheia pe 10 martie 2027”, au informat cei de la ITIA prin intermediul site-ului oficial.
Acest for este unul extrem de controversat de ceva timp
Revenind la cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, cei de la ITIA au fost acuzați recent de către avocatul româncei că au tratat total diferit acea speță în comparație cu situațiile lui Jannik Sinner și Iga Swiatek, apărute ulterior.

„Perspectiva s-a schimbat fundamental în ultima vreme, mă refeream la cele două dosare de doping ale Igăi Swiatek și Jannik Sinner. Pe baza documentelor publice, am încercat să văd ce tip de tratament a fost aplicat față de cazul Simonei.
Să vă spun ce m-a făcut să fac această analiză. Iga Swiatek a primit o suspendare de o lună, dictată cumva pe o perioadă în care programul competițional era pe final, iar în cazul lui Jannik Sinner a fost emisă o hotărâre prin care a fost exonerat de vină. În fața celor de la Sports Resolutions, ITIA s-a transformat într-un apărător față de un procuror. E imposibil să nu te revolți.
Vorbim aici de atleți de top, câștigători de Grand Slam-uri, ale căror cazuri s-au întâmplat la distanțe destul de scurte, care s-au contaminat cu substanțe nespecifice, adică substanțe interzise, care a căror găsire duce la o suspendare de 4 ani indiferent cât de mare e substanța din corp.
În cazul Simonei, dacă ar fi luat o singură pastilă de Roxadustat, ar fi avut o concentrație de peste 10.000 de ori mai mare, nu 100, nu 1.000, de 10.000 de ori mai mare”, a spus Bogdan Stoica pentru Digi Sport.