După faza reclamată de campioni la capătul meciului FC Botoșani – FCSB, specialistul s-a pronunțat. Are dreptate Ștefan Târnovanu?

FC Botoșani s-a ținut tare în partida cu FCSB și le-a dat lovitura de grație roș-albaștrilor în prelungiri, pe propriul gazon. Moldovenii au câștigat la limită, scor 1-0, după execuția fenomenală din lovitură liberă a lui Zoran Mitrov (minutul 90+8). A fost primul succes înregistrat de FC Botoșani „acasă” în fața FCSB-ului.

La capătul încleștării, în zona în care se desfășoară flash-interviurile, Ștefan Târnovanu, goalkeeper-ul oaspeților, a lansat acuzații grave la adresa arbitrului Sebastian Colțescu. Portarul FCSB-ului a spus că „centralul” nu a procedat corect în momentul în care a așezat zidul roș-albaștrilor, nerespectând distanța regulamentară de 9,15 metri. În opinia lui Târnovanu, zidul a fost așezat la aproximativ 12 metri de poarta sa, fapt ce i-a permis lui Mitrov să înscrie.

Marius Avram a analizat faza care i-a înfuriat teribil pe roș-albaștri la meciul FC Botoșani – FCSB: „Distanța nu este în niciun caz mai mare cu trei metri”

Marius Avram, fostul arbitru care în prezent este specialist Digi Sport, a comentat faza „fierbinte” pe care au reclamat-o cei de la FCSB. A transmis destul de clar că zidul campioanei nu a fost pus la 12 metri depărtare de locul de unde Mitrov a bătut lovitura liberă.

A fost vorba despre o distanță cuprinsă între 9,5 metri și 10 metri, judecând după opinia lui Marius Avram. În concluzie, acuzațiile lui Ștefan Târnovanu nu au avut o bază solidă.

„Este faza care a decis meciul. Șut și gol direct în vinclu. De obicei, aici discuțiile sunt dacă a fost sau nu fault, dar iată că acum discutăm despre distanța dintre zid și minge.

Până când mingea este în joc, adversarii trebuie să rămână la minimum 9,15 metri de minge, în afară de cazul în care se află pe propria linie de poartă, între stâlpii porții, sau în afara suprafeței de pedeapsă pentru loviturile libere acordate în interiorul suprafeței de pedeapsă a echipei adverse.

Zidul format de jucătorii de la FCSB este pe linie cu punctul de la 11 metri. Mingea este aproximativ pe linie cu arcul de cerc al careului. Distanța este un pic mai mare de 9,15 metri, dar în niciun caz cu 3 metri.

Cam între 9,5 și 10 metri a fost distanța de la locul de unde se execută lovitura liberă față de zidul FCSB-ului. Se vede foarte clar pe imagine. Nu sunt în niciun caz 12 metri, după cum putea se poate vedea în captura meciului”, a spus Marius Avram, citat de digisport.ro.

„Nu avea cum să dea așa, nu avea timp mingea să cadă”

După cum am precizat anterior, Ștefan Târnovanu l-a criticat pe Sebastian Colțescu, la capătul încleștării cu FC Botoșani. Portarul FCSB-ului a explicat de ce a considerat că arbitrul a greșit la lovitura liberă a moldovenilor pregătiți de Liviu Ciobotariu.

După părerea lui Târnovanu, Mitrov nu ar fi putut prinde spațiul porții de la o distanță atât de mică față de buturi dacă zidul ar fi fost așezat corect de către Sebastian Colțescu.

„Un meci slab făcut de noi, nu am fost proaspeți, după minutul 60-70 am fost moi, nu ne-am mai creat ocazii. Dacă nu am dat gol, au dat ei la ultima fază. Zidul a fost la 12 metri, nu avea cum să dea așa (n.r. – Zoran Mitrov), nu avea timp mingea să cadă”, a opinat goalkeeper-ul roș-albaștrilor.

NU RATA: Mihai Stoica, prima reacție după FC Botoșani – FCSB 1-0: „Mai avea puțin și ducea zidul în poartă”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare