Ana Bogdan (31 de ani, locul 103 WTA) și Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 68 WTA) sunt singurele tenismene din România de pe tabloul principal US Open.
Cele două sportive și-au aflat adversarele. Cea dintâi menționată se va lupta cu Arantxa Rus (33 de ani, locul 95 WTA), în timp ce Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Daria Kasatkina (27 de ani, locul 12 WTA).
Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine se vor duela la US Open
Debutul lui Jaq se va consemna pe data de 26 august, de la ora 18:00. Ana Bogdan va intra în competiție în aceeași zi, la aceeași oră.
Favoritele principale la cucerirea trofeului în acest an sunt Iga Swiatek și Aryna Sabalenka. Cele două tenismene de mare clasă s-au confruntat în finala turneului de la Cincinnati, bielorusa Sabalenka ieșind învingătoare după două seturi, scor 6-3, 6-3.
Gabriela Ruse va avea și ea ocazia de a intra pe tabloul principal în Statele Unite ale Americii. A trecut de Yexin Ma (locul 223 WTA), însă este nevoită să dispună și de Alexandra Eala pentru a ieși cu succes din faza calificărilor.
Bogdan, OUT în „sferturi” de la Cleveland
Anastasia Potapova (locul 43 WTA) s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru Ana Bogdan, pe care a înfrânt-o în două seturi, scor 6-2, 6-1, în sferturile de finală ale turneului de la Cleveland. Durata partidei? O oră și 17 minute.
Ana Bogdan va fi recompensată cu suma de 6.608 dolari și 54 de puncte în clasamentul mondial pentru performanța de la Cleveland, potrivit celor de la news.ro. A fost un antrenament bun înaintea startului US Open, întrucât la Cleveland meciurile se joacă tot pe suprafață dură.
Și Jaqueline Cristian a participat la competiția desfășurată în statul Ohio. Din păcate pentru ea, a părăsit turneul în primul tur. Belgianca Greet Minnen (locul 75 WTA) a eliminat-o, scor 6-3, 7-6. Ulterior, Minnen a dat chiar peste Ana Bogdan. Românca a bătut-o în turul doi, scor 7-6, 6-3.
Reamintim că la Jocurile Olimpice de la Paris, Bogdan a ieșit încă din primul tur. Italianca Jasmine Paolini (locul 5 WTA) a avut câștig de cauză în „Orașul Luminilor”. „Tricolora” s-a înclinat în fața adversarei după o oră şi 40 de minute. Românca a avut un debut bun de meci şi a condus cu 4-1 în primul set, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând, fiind învinsă cu 7-5. Paolini a controlat actul secund, câştigând cu 6-3.