Dramă pentru Sarah, fiica impresarei Anamaria Prodan. Echipa la care evoluează a ratat accesul în finala Ligii Naționale de Baschet Feminin

Formația pentru care activează Sarah Dumitrescu, fiica impresarei Anamaria Prodan, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, a pierdut surprinzător confruntarea de pe teren propriu cu FCC Baschet UAV Arad, scor 63-72 (11-8, 18-14, 16-22, 18-28) și a ratat, astfel, calificarea în finala Ligii Naționale de baschet feminin.

Scorul la general era 1-1. UAV Arad a câștigat prima partidă, disputată tot la Sepsi, scor 86-79. Cu toate acestea, a risipit avantajul în manșa secundă, când Sepsi a câștigat cu 66-55.

Sepsi, cu fiica impresarei Anamaria Prodan pe teren, a ratat finala Ligii Naționale!

Totuși, când puțină lume credea cu adevărat în șansele de calificare, UAV Arad a reușit să producă marea surpriză. Diferența a fost făcută în ultimul sfert, când jucătoarele lui Miroslav Popov au fost mult mai concentrate și mai inspirate.

• Tereza Vitulova a fost cea mai bună marcatoare arădeană, cu 19 puncte, reușind un double-double cu 11 recuperări. Pentru FCC UAV Arad au mai înscris: Easley 12 puncte, Voica Nagy 9 puncte, Mititelu 9, Murray 8 puncte (10 recuperări, 5 pase decisive), Biszak 8 și Ghiță 7 puncte. A mai intrat Cucu.
• Borislava Hristova a fost coșghetera partidei, cu 23 de puncte, plus 11 recuperări și 7 pase decisive. Pentru gazde au mai marcat: Nystrom 12 puncte, Gereben 11, Range 5, Belegante 5, Jankovic 3, Armanu 2 și Dumitrescu 2 puncte.

Sepsi, câștigătoare a șapte campionate naționale în ultimii opt ani, nu se aștepta ca UAV Arad să dea o replică atât de bună, la doar cinci zile distanță de la victoria de la Arad. La Sepsi, Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, s-a aflat pe teren 4:42 minute. A avut două aruncări de două puncte – una reușită, alta ratată. În afara celor trei jucătoare care nu au fost utilizate deloc în acest duel, Lana Mikes, Kincso Veress și Ioana Toma, Sarah Dumitrescu s-a aflat pe teren cel mai puțin dintre jucătoarele lui Zoran Mikes.

Ce a declarat Miroslav Popov, antrenorul de la FCC UAV 

E o victorie importantă pentru noi, nu am aruncat bine în prima repriză, dar am avut multe oportunități. Nici jucătoarele de la Sepsi nu au aruncat așa cum știm că o pot face.

În sfertul patru, am aruncat foarte bine, am marcat din niște aruncări foarte importante.

În acel moment am avut jocul în mână și nu i-am mai dat drumul până la sfârșit. Am fost foarte rău la pauză în vestiar, le-am spus să nu le fie frică, să joace normal, să fie profesioniste”, a afirmat Miroslav Popov după meci, conform glsa.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare