Dramă de proporţii în Spania: un fost jucător al Valenciei a murit în urma inundaţiilor!

Potrivit ultimului bilanț difuzat de echipele de intervenție, cel puțin 158 de persoane și-au pierdut viața în inundațiile devastatoare care au lovit sudul Spaniei.

Printre cei care au murit se numără şi José Castillejo Belinchón, fost jucător la Valencia. El avea 28 de ani.

Cine este José Castillejo Belinchón

Format la academia clubului Valencia, Castillejo nu a avut niciodată şansa sa la profesionişti şi a jucat în diviziile inferioare pentru mai multe cluburi din împrejurimi, printre care Paterna, Buñol şi Vilamarxant, pitrivit Orangesport.

Peisajul de coşmar continuă în Spania. Zeci de dispăruți și de supraviețuitori sunt căutați cu disperare în zone în care accesul este foarte greoi, iar comunicațiile inexistente.

Miodrag Belodedici se teme pentru familia lui

Fostul jucător al echipei naţionale are o casă în zona respectivă, achiziţionată în perioada în care evolua pentru „lilieci”, 1992-1994. Fiica fostului component al Generației de Aur ocupă casa familiei de la Valencia.

Din fericire, fiica mea este plecată în Japonia, în aceste zile. De obicei, locuieşte la Valencia. A scăpat de inundaţii. Dar am un prieten care nu-mi mai răspunde la telefon. O să mai tot încerc să dau de el. A fost ceva groaznic în Spania. Atât de mulţi oameni morţi…

Fotbalul cred, nici nu mai contează în astfel de momente”, a spus Miodrag Belodedici pentru Sportpesurse.ro

Real Madrid a donat 1 milion de euro

Real Madrid a anunţat o donaţie de 1 milion de euro pentru „sprijinirea numeroaselor familii aflate într-o situaţie critică”, în urma inundaţiilor care au lovit sud-estul Spaniei, provocând moartea a cel puţin 158 de persoane.

Toate meciurile profesioniste şi de amatori programate pentru acest weekend în regiunea Valencia au fost amânate. Este şi cazul meciului din etapa a 12-a dintre Real Madrid şi Valencia, programat iniţial sâmbătă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare