Dorinel Munteanu, anunț surprinzător după ce a urcat cu Oțelul pe primul loc din playout: ”Am o listă lungă!”

Dorinel Munteanu (55 de ani) s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, după victoria cu Hermannstadt, 1-0. Antrenorul Oțelului a transmis însă și un avertisment pentru jucătorii săi.

Oțelul a câștigat derby-ul de clasament cu Hermannstadt, din runda a șaptea a playout-ului. Gălățenii au urcat pe prima poziție, deși au jucat mare parte din meci în inferioritate numerică. La final, Dorinel Munteanu s-a declarat mulțumit, chiar dacă Oțelul a ratat la mustață prezența în playoff.

Avertismentul lui Dorinel Munteanu pentru jucătorii Oțelului

Imediat după joc, ”Munti” le-a cerut jucătorilor să rămână concentrași până la finalul sezonului. ”Am o listă lungă”, spune fostul mare internațional.

”După un joc extrem de greu, pe care l-am avut azi, și după programul din ultima lună, nu pot decât să fiu mulțumit de parcurs. Avem 5 victorii, un egal și o înfrângere. Cred că e mai mult decât bine. Știam că azi avem în față un adversar puternic și am cerut echipei să se gândească la acest joc. Ne-am organizat foarte bine. Efortul băieților a fost atât de mare încât nu am dat șansa adversarului să fie foarte foarte periculos. Am luat 3 puncte meritate. Iar acum ne gândim la următorul joc, cu Petrolul.

De la începutul campionatului le-am spus jucătorilor să aibă încredere. Dacă era mai atenți în tur, poate jucam în play-off. Dar stăm bine. Acum un an nu aveam nicio șansă, iar acum toată lumea trebuie să fie mândră de ce am realizat.

Sperăm să câștigăm și restul meciurilor și să terminăm cu bine anul. Nu voi menaja niciun jucător în acest final de sezon. Nu am de ce. Pentru mine, meciurile oficiale sunt mai bune decât antrenamentele. Le dau posibilitatea jucătorilor să demonstreze că mă pot baza pe ei. Am o listă lungă, iar dacă jucătorii demonstrează că merită, eu merg pe continuitate”, a declarat Dorinel Munteanu la finalul partidei.

Munteanu: ”Stau bine cu inima, iau pastile”

Dorinel Munteanu s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima vreme. După meciul cu Dinamo de pe ”Arcul de Triumf”, 1-3, Dorinel a ajuns pe mâna medicilor.

Întrebat cum se mai simte, antrenorul a glumit pe seama sănătății sale.

”(N.r. Cum staţi cu sănătatea) Cu inima stau bine. Iau pastile (n.r- râde).

Pentru noi a fost un meci important. Nu e vorba doar de puncte, ci și de banii din drepturile TV. Cu cât suntem mai sus, cu atât e mai bine. Orice bani e important. O parte se duc la jucători, o parte la cheltuielile de zi cu zi”, a mai declarat Dorinel Munteanu.

“Nu sunt bine deloc. M-a lăsat pieptul, m-a luat durerea de urechi și cap. Nu știu ce să zic. Diseară plec din spital”,
Dorinel Munteanu, în luna februarie

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare