Probleme cad pe umerii lui Ciprian Marica (38 de ani). Împreună cu alte persoane, fostul mare jucător al României a fost pus sub urmărire penală de DNA, într-un dosar legat de o finanțare nerambursabilă a Consiliului Județean Constanța.
Ciprian Marica, sub urmărire penală de DNA
Pe lângă Ciprian Marica se află mai mulți foști funcționari publici, care au activat în cadrul Consiliului Județean Constanța precum și a foștilor lideri ai Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, iar Direcția Națională Anticorupție s-a pus pe treabă a început urmărirea penală asupra acestora.
Astfel, conform ziuaconstanța.ro, aceștia sunt investigați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, în cadrul Dosarului Penal nr. 148/P/2019.
Așadar, fostul atacant al naționalei României este acuzat pentru „săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 C, pen. la art. 132, din legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), C. pen și art. 77. a) C. Pen:”. Concret, Marica este certat pentru că a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din partea CJ Constanța, în anul 2018 când era patronul lui Farul Constanța.
Marica a dat-o de gol pe Simona Halep
Invitat recent într-o emisiune mondenă, Ciprian Marica a vorbit despre averea lui. Însă, unele vorbele nu le-a calculat bine și a ajuns să dezvăluie un secret de al Simonei Halep. Ciprian Marica a anunțat câți bani a câștigat sportiva din tenis.
„Am făcut bani mulți din fotbal. Hai să spunem peste 15 milioane de euro. Destul de mulți bani. Acum depinde cu ce compari. Dar sunt bani mulți. Bine, sunt sportivi în lume care au câștigat mai mulți bani decât mine: Simona Halep, care are peste 40 de milioane de euro câștigați de tenis. Deci sunt sportivi care au câștigat mai mult. Și în fotbal, cu siguranță. Nu vreau să spun sume.” a spus Ciprian Marica.