Discuția secretă dintre Istvan Kovacs și jucătorul Barcelonei despre care s-a aflat abia acum: „Fii inteligent dacă vrei să joci”

Presa din Spania a dezvăluit ce au discutat Istvan Kovacs (39 de ani) și Frenkie de Jong (26 de ani). Mijlocașul Barcelonei l-a înștiințat că ar putea rata prima manșă a semifinalei, în cazul unui cartonaș galben. PSG a trecut de Barcelona, 4-1, în urma unui meci în care ”centralul” român a fost criticat extrem de dur de catalani.

Istvan Kovacs a făcut ce a făcut și a ”furat” ochii lumii după un adevărat regal fotbalistic. Barcelona și PSG s-au luptat pentru calificarea în semifinale, după ce la Paris catalanii câștigaseră cu 3-2. Câștig de cauză au avut în cele din urmă oaspeții. Din cauza românului, au strigat la unison spaniolii.

Spaniolii au aflat ce au discutat Istvan Kovacs și Frenkie de Jong

Potrivit celor de la Mundo Deportivo, mijlocașul olandez l-ar fi informat pe centralul român despre situația sa în ce privește cartonașele galbene.

Frenkie de Jong i-ar fi spus lui Kovacs că riscă să rateze prima manșă a semifinalei, dacă va fi avertizat în returul cu PSG.

Replica arbitrului român nu s-a lăsat așteptată și a fos surprinzătoare.

„Fii inteligent, dacă vrei să joci!”, i-ar fi spus arbitrul român lui De Jong înaintea jocului, conform publicației spaniole.

Istvan Kovacs, distrus de Xavi

Xavi Hernandez nu s-a abținut la finalul partidei. Eliminat de Istvan Kovacs, tehnicianul catalan a declarat că arbitrajul a fost un dezastru.


„Suntem supărați. Unsprezece contra unsprezece am fost bine organizați. Pentru mine este prea mult să dai un cartonaș roșu pentru Araujo. Am rămas în zece oameni și din acel moment a fost un alt joc.

Am avut ocazii clare, dar am fost mereu în inferioritate, pentru că în zece oameni este foarte dificil. Este păcat ca munca unui sezon să se termine din cauza unei decizii de arbitraj. Mi-ar fi plăcut să jucăm unsprezece împotriva unsprezece în fiecare minut.

Eliminare a fost inutilă. I-am spus arbitrului că a fost foarte rău, că a fost un dezastru. A ucis meciul. Nu-mi place să vorbesc despre arbitri, dar trebuie să o spunem, nu putem să tăcem!”, a spus Xavi Hernandez la finalul meciului Barcelona – PSG 1-4, citat de jurnaliștii spanioli de Marca.

„Eu am fost încântat de modul în care a condus jocul. Să nu uităm că au fost două echipe foarte bune, dar pe departe este gândul că el ar fi fost influențat în vreo parte.
Aron Huzu, pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare