Discreta Anamaria, femeia din viața lui Răzvan Burleanu. Cum arată partenera celui mai important om din fotbalul românesc 

Pe Răzvan Burleanu îl cunoaște o țară întreagă, dar puțini sunt cei care știu cine este „prima doamnă de la FRF”. Sunt împreună de mai bine de două decenii, se au unul pe altul de jumătate de viață, dar Anamaria preferă să fie o prezență discretă. Nu a dorit vreodată să fie parte din showbiz.

Anamaria Tulumb ar fi împreună cu șeful Federației Române de Fotbal încă din școală. Cei doi au împreună o fiică superbă, ținută tot departe de atenția publicului. Nu se știe cu ce se ocupă sau dacă are un loc de muncă, dar cert este că a cochetat, în tinerețe, cu modelingul. A câștigat chiar titlul de Miss Boboc.

În rarele ocazii în care a fost văzută în public, era la meciurile naționalei, unde vedea cu familia și cu prietenii. În unele dăți, ar fi fost zărită inclusiv la petrecerile organizate de FRF, unde venea, bineînțeles, ca să fie alături de soțul ei. De asemenea, l-ar însoți inclusiv în deplasări ale naţionalei sau la reuniuni sub egida UEFA, conform presei mondene.

Răzvan Burleanu nu vrea să plece de la FRF nici în 2026. Dorește să treacă de regula celor 3 mandate și să-l obțină pe al patrulea, anul viitor

De curând, Răzvan Burleanu a anunțat că nu dorește să plece de la conducerea Federației Române de Fotbal prea curând. Este președintele său din anul 2014 și este deja la al treilea mandat. Există o lege clară care prevede că acesta este numărul maxim de mandate. Totuși, susține că nu va pleca din funcție și că va candida inclusiv în anul 2026.

Conform spuselor sale, regula a fost introdusă pe timpul primului mandat, când era în vigoare vechiul Statut al FRF. Astfel, nu ar urma să fie afectat.

„Cu siguranță candidez și anul viitor, mai ales că în momentul de față tocmai ce ne-am terminat întâlnirile anuale, la începutul fiecărui an organizăm aceste întâlniri în afara Bucureștiului cu toți membrii afiliați Federației Române de Fotbal, un total de vreo 300 aproximativ de cluburi și asociații județene de fotbal și pot să vă împărtășesc că a existat și există în momentul de față o largă susținere din partea tuturor membrilor afiliați Federației Române de Fotbal sau din partea celor mai mulți pentru a putea să continuăm și pentru un următor mandat.

În primul rând, statutul îmi permite să candidez. Această limită de mandate a fost introdusă chiar de mine și de colegii mei. Această limită de mandate, de 3 mandate, de câte 4 ani, a fost aprobată după începerea primului mandat. Ceea ce înseamnă că această limită de mandate se aplică doar pentru viitor”, a spus Răzvan Burleanu, conform Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare