Dinamoviștii își vor vedea visul împlinit, după zeci de ani de așteptare! Proiectul stadionului de 100 de milioane de euro intră MÂINE în dezbatere la Guvern!

Fanii lui Dinamo au primit o veste așteptată cu multă nerăbdare, în legătură cu proiectul stadionului de 100 de milioane de euro din Șoseaua Ștefan cel Mare. Proiectul Hotărârii de Guvern care privește construirea unei noi arene pentru Dinamo va fi prezentat Guvernului României în cursul acestei săptămâni, pe data de 21 martie.

Suporterii „câinilor” și-au susținut într-un mod fantastic favoriții pe parcursul acestui sezon, indiferent de rezultatele pe care trupa lui Zeljko Kopic le-a înregistrat. Un nou stadion ar putea fi suflul de care Dinamo are nevoie pentru a redeveni o forță în fotbalul românesc. În prezent, „câinii” evoluează pe „Arcul de Triumf” sau pe Arena Națională în partidele de pe teren propriu.

Proiectul stadionului de 100 de milioane de euro, pe masa Guvernului României joi

În ședința Guvernului României din cursul zilei de joi, 21.03.2024, va fi prezentat și Proiectul Hotărârii de Guvern, cu privire la ridicarea unui nou stadion în Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse în şedinţa Guvernului României din 21.03.2024 (…) -PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii «Construire Arenă multifuncţională C.S. Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, Bucureşti»”, s-a transmis prin intermediul platformei oficiale a Guvernului României.

  • CNI se va ocupa de licitațiile care vor avea loc, în vederea demolării actualei arene și construirii celei noi.

Care sunt facilitățile de care se vor bucura fanii pe noul stadion al „câinilor”

După cum este normal, noua arenă a lui Dinamo va fi una ultramodernă și le va pune suporterilor la dispoziție condiții excelente, pentru ca aceștia să se poată bucura de spectacolul fotbalistic de pe teren. Dimensiunile suprafeței de joc vor fi de 105 x 68 metri, urmând ca aceasta să fie prevăzută cu un sistem de aspersoare și o instalație de încălzire.

Zona VIP va dispune de aproximativ 2.000 de locuri, aici fiind incluse și cele de la loje, iar persoanele cu dizabilități vor avea locuri special amenajate pentru a putea urmări meciurile favoriților. Sectorul oaspeților va cuprinde aproape 1.250 de locuri, iar în fiecare tribună a noului stadion vor exista magazine de suveniruri și spații de unde fanii își pot cumpăra băuturi sau mâncare. Va exista și un spațiu pentru acordarea primului ajutor, precum și un muzeu.

Se va ridica și un hotel pentru sportivi, în interiorul căruia vor fi amenajate 40 de camere. Infrastructura va fi una modernă, iar un lucru este cert: iubitorii fotbalului se vor bucura de noua arenă a lui Dinamo.

„Dinamoviștii vor avea stadion!”

Fostul viceprimar din Sectorul 2 al Bucureștiului a discutat despre apropierea momentului construirii noului stadion din Ștefan cel Mare. Acesta a ținut să felicite Guvernul României, întrucât proiectul pare să capete contur. A menționat faptul că nu mai există cale de întoarcere, iar Dinamo va beneficia de un stadion nou, după zeci de ani de așteptare.

„Mâine este o zi importantă pentru întreaga suflare alb-roșie. Dinamoviștii vor avea stadion! În ședința de mâine, 21.03.2024, se va aproba proiectul de construire a stadionului din Ștefan cel Mare, printr-o Hotărâre de Guvern. Pe această cale țin să felicit Guvernul României și pe toți cei care au lucrat la acest proiect de mare interes.

Probabil că mulți dintre dumneavoastră v-ați mai pierdut din încredere, probabil că ați așteptat mai mult decât era cazul, dar momentul este iminent și nu mai poate fi „driblat”. Am susținut prin toate mijloacele posibile pe care le-am avut la dispoziție demararea acestui proiect de suflet al Sectorului 2”, a comunicat fostul viceprimar.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare