Dinamo nu pierde vremea și îi caută înlocuitor lui Astrit Selmani, care nu vrea să mai continue la echipă din sezonul viitor.
Antoine Baroan, dorit de Dinamo
În vârstă de 27 de ani, Astrit Selmani a ajuns la Dinamo în luna februarie a anului 2024. Atacantul kosovar s-a impus rapid în Superliga și a devenit unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei.
Cu toate acestea, Selmani nu vrea să continue la Dinamo, în ciuda ofertelor de prelungire pe care le-a primit. Conducerea clubului a luat deja primele măsuri și s-a interesat de Antoine Baroan, un atacant de 24 de ani care evoluează sub formă de împrumut în Bulgaria, pentru Ludogorets, susține gsp.ro.
Baroan aparține de gruparea FC Winterthu și a mai lucrat în trecut cu Kopic, la Botev Plovdiv. Fotbalistul mai are contract până în 2027 cu actuala sa formație, astfel că Dinamo trebuie să scoată bani din buzunar pentru aducerea acestuia.
6 goluri în 26 de meciuri sunt cifrele lui Antoine Baroan în actualul sezon.
Pericol pentru Dinamo! Revin accidentații și suspendații la FCSB
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB se joacă duminică, 30 martie, de la ora 20:30.
Runda a doua din play-off-ul Superligii este programată peste două săptămâni, asta deoarece în această perioadă au loc meciurile naționalelor. FCSB va trebui să se descurce însă la antrenamente fără 11 jucători, care au fost convocați la reprezentativele lor.
Partea bună este că staff-ul FCSB-ului va mai avea timp să-i pregătească pe jucătorii care au fost accidentați în ultima perioadă. Aici ne referim la Octavian Popescu și Mihai Lixandru, care urmează să revină în lot la derby-ul cu Dinamo.
Totodată, Vlad Chiricheș și Siyabonga Ngezana au ispășit o etapă de suspendare și vor fi apți de joc împotriva marei rivale.
Cum ar putea arăta FCSB cu Dinamo: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea.
Singurii indisponibili la FCSB în momentul de față sunt Darius Olaru, Alexandru Pantea și Baba Alhassan.