Dinamo, egalată de fostul fotbalist al rivalei FCSB! Denis Haruț: „Aveam de mult în cap să fac asta / Am fost șocat”

Sâmbătă seara, Dinamo a remizat cu Sepsi, scor 1-1, în etapa cu numărul 18 din Superliga.

Denis Haruț, golul egalizator cu Dinamo

Finalul meciului dintre Dinamo și Sepsi a fost unul dramatic. Oaspeții au primit penalty, iar Denis Haruț a executat cu sânge rece. Fostul fundaș al FCSB-ului a ales să transforme execuția printr-o scăriță, iar după această partidă a explicat cum s-a gândit la acest lucru.

„Dinamo este o echipă în formă. S-a văzut în seara asta. Până la urmă, am scos un egal și e ok. Sincer, aveam în cap de mult să fac asta. Mă bucur că am marcat și că suntem acolo. Colegii au avut emoții, dar a ieșit bine. E bine că nu am pierdut după ce ei au avut 1-0 atâtea minute. Suntem în creștere și sper să o ținem tot așa. La pauză, nu știu ce s-a întâmplat, a fost un conflict. Terenul a fost unul greu, atmosfera a fost una intensă, știți cum sunt fanii lui Dinamo„, a spus Haru

Tot după meci, Denis Ciobotariu a vorbit despre meciul cu Dinamo, dar și despre plecarea sa de la Sepsi.

Ne bucurăm că am luat un punct pe final. În prima repriză, ei au avut un joc mai bun decât al nostru. Dinamo este în formă, s-a văzut asta. Jocul ne dădea speranțe că vom reveni și asta s-a și întâmplat. Poate nu se vede la televizor, dar terenul a fost foarte greu, s-a alunecat destul de rău.

(n.r. penalty-ul lui Haruț) A șocat pe toată lumea, nu știu dacă o să mai bată (n.r. râde). Mă bucur că i-a ieșit. Cred că l-au răcorit toți suporterii pe Matei, asta se întâmplă la fiecare meci. Sunt la Sepsi, mă bucur mult că mă vor echipe. Înseamnă că am făcut lucruri bune. Sunt concentrat doar aici„, a declarat Ciobotariu.

Dinamo nu a putut pune imnul României la meciul cu Sepsi

Dinamo a solicitat ca imnul României să răsune în boxele cochetei arene „Arcul de Triumf”, dat fiind că ziua națională este mâine, pe 1 decembrie. În mod surprinzător, cererea gazdelor a fost refuzată.

Potrivit iamsport.ro, bucureștenii reușiseră să aducă pe „Arcul de Triumf” chiar și o violonistă, pentru a pregăti un spectacol pe cinste pentru suporterii aflați pe stadion.

Șefii lui Dinamo s-au arătat siderați din cauza faptului că nu își pot duce planul la capăt. Nu au înțeles absolut deloc de ce demersul lor a fost refuzat. Este foarte important să precizăm faptul că nu există căi legale prin care imnul României să nu poată fi redat la un meci din competițiile interne din țara noastră.

Reamintim faptul că trupa din Covasna este susținută în mare parte de etnici maghiari. Totodată, readucem în prim-plan că au existat tensiuni majore pe durata ultimelor încleștări dintre Dinamo și Sepsi, conducătorii de la Sfântu Gheorghe fiind foarte nervoși de fiecare dată, acuzând derapaje xenofobe din partea ultrașilor grupării bucureștene.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare